1

Sărăcia populaţiei de etnie rromă

Sărăcia poate fi privită din numeroase unghiuri, faţeta principală a acestui termen îşi are rădăcinile adânc înfipte în relaţiile bio-psiho-sociale ale individului.

Din punct de vedere social, sărăcia o putem defini ca fiind acel fenomen în care individul sau grupul din care face parte (familia) nu are potenţa necesară atât intelectuală cât şi economică de a-şi satisface nevoile primare astfel situându-se pe o scară socială inferioară.

Fiecare individ este înzestrat de la natură cu un bagaj genetic, cu un potenţial intelectual. Încă de la naştere acest bagaj începe să se manifeste în diferite moduri reacţionând diferit în funcţie de context.

Pe parcursul vieţii capacitatea intelectuală şi aptitudinile încep să schimbe şi să modeleze fiinţa umană dându-i o personalitate cu care să interacţioneze cu mediul schimbându-l şi modelându-l după propriile nevoi.

Capacitatea lui de adaptare la mediu, interferenţele care au loc la nivel social poate crea un tablou care să reflecte poziţia socială a individului, relaţii pe care individul prin abilităţile sale le sintetizează, le ierarhizează în funcţie de nevoi, principii şi primordialitate.

Dar se ştie că lucrurile nu stau întodeauna aşa, gradul de inteligenţă al individului nu poate de unul singur să joace mai multe roluri, chiar dacă individul este destul de inteligent nu putem afirma că el nu poate fi sărac, dinpotrivă el poate conştientiza faptul în sine dar dacă nu există acea motivaţie intrinsecă de a se desăvârşi ca individ el se poate complace în situaţie rămânând un latent social.

Societatea la rândul ei prin politica pe care o duce ar trebui să creeze şanse egale fiecăruia, dându-le posibilitatea de a trăi şi a-şi conduce propriul destin prin intersecţii de legi si norme sociale care să producă acel efect de bunăstare întregii populaţii.

Sărăcia este un fenomen des întâlnit. Peste tot în lume există ţări sărace care au bogăţii dar şi ţări bogate care îşi au săracii lor, astfel nu putem avea un etalon al sărăciei şi nici nu există un termen de comparaţie în interiorul ei, în esenţă putem însă afirma că socialul este principala componentă pe care o putem compara, astfel nivelul de sărăcie (în cazuri particulare) dintr-o ţară bogată, probabil că s-ar afla pe un alt nivel social-ierarhic faţă de o ţară săracă, cu alte cuvinte ţările sărace au săraci autentici (vezi Somalia).

Sărăcia, ca şi bogăţia, sunt fenomene instabile şi greu de definit în studiile longitudinale fiecare individ având suişuri si coborâşuri, succese si insuccese fenomene care nuanţează viaţa de zi cu zi a individului, în funcţie de cum percepe realitatea, în funcţie de relaţiile cu ceilalţi de abilităţi, inteligenţa şi creativitatea, individul poate găsi breşe şi căi care să-i asigure condiţiile necesare de a duce un trai decent atât pentru propria persoană cât şi a familiei din care face parte.

Ţinând cont că omul în primul rând este înainte de toate o fiinţă socială el acţionează şi reacţionează în funcţie de feed-back-ul pe care îl primeşte din exterior calitatea acestuia face ca în timp individul să-şi creeze propriile strategii de gândire, să poaăa discerne iar cu timpul să aibă putere anticipativă vis-a-vis de informaţia nouă primită astfel putând găsi soluţii optime, în timp cât mai scurt, care să-i asigure succesul şi să se îndepărteze cât mai mult de fenomenul numit sărăcie.

Sărăcia, ca şi bogăţia, metaforic putem spune că se ‘’învaţă’’ ; depinde de educaţia care ţi se dă, de nivelul de socializare a grupului din care faci parte, de condiţiile de trai care ţi le oferă grupul, în procesul propriu de educaţie şi dezvoltare, în acest caz chiar dacă potenţialităţile tale biologice nu sunt foarte înalte, această diferenţă se poate compensa cu o bună educaţie şi cu ajutor din partea familiei, familia fiind primul factor extern care poate interveni şi care poate oferi modele de viaţă, privind din cealaltă latură şi creionând un tablou virtual putem afirma că, chiar dacă potenţialul este ridicat iar procesul de educabilitate este precar se poate ajunge în cazuri extreme până la genii ratate deoarece nu se găseşte acel mediu propice în care individului să i se valorifice potenţialul propriu astfel acel potenţial să rămână latent şi să nu se mai manifeste iar individul să urmeze modele greşite şi să ajungă în acea situaţie în care în mod paradoxal ar putea să răzbească în viaţă dar nu va putea deoarece i s-a cristalizat o mentalitate urmând acele modele.

Motivaţiile puternice a unora şi lentoarea altora pot crea acele dezechilibre profunde în care oamenii în toată splendoarea lor se împart în bogaţi şi săraci.

            Din păcate în orice societate oricât de avansată sau de decăzută ar fi, manifestările comportamentale sunt preponderent aceleaşi. La noi în ţară sărăcia din rândul comunităţilor de rromi se datorează mai multor cauze, ce au anumite consecinţe, uneori destul de dramatice. Marginalizarea, excluderea, sărăcia gravă, discriminarea – reprezintă atributele dominante care caracterizează comunităţile de rromi .

۞

Prezenţi în spaţiul istoric românesc de la sfârşitul secolului al XIV-lea, rromii au ocupat un rol subordonat, nu însă şi neglijabil în evoluţia Ţărilor Române, apoi a României până în zilele noastre, când se impun ca preocupare majoră pentru societatea romanească.

Dacă în Evul Mediu rromii din Ţările Române au fost privaţi de libertate, fiind confundaţi cu robii, in Epoca Modernă, respectiv în a doua parte a secolului al XIX-lea, factorii politici ai timpului vor soluţiona această problemă prin adoptarea unui şir întreg de măsuri care au însemnat scoaterea diferitelor categorii de rromi din vechea lor condiţie socio-juridică şi transformarea lor în oameni liberi.
          Cel de-al Doilea Război Mondial aduce cu el şi soarta tragică a ţiganilor, ca urmare a problematicii etnice şi rasiale din România acelor timpuri. Astfel, antisemitismul acelei perioade s-a manifestat prin deportarea ţiganilor în Transnistria şi, anterior ei, închiderea acestora în lagăre de concentrare, în ghetouri şi în lagăre de exterminare, alături de evrei.
           În timpul regimului comunist un procent important de rromi nu mai vorbea limba rromani, fiind deja asimilat. Asimilarea populaţiei minoritare în România a fost dificilă. Cea mai eficientă politică de asimilare a fost cea educativă, prin care învăţământul era obligatoriu. Astfel, copiilor rromi li se ofereau aceleaşi şanse ca şi celorlaţi copii, mulţi beneficiind de educaţie elementară. Politica de asimilare a rromilor, promovată în România n-a fost una elaborată şi nu a cunoscut excesele din unele ţări, unde copiii rromilor au fost ridicaţi de la familiile lor si crescuţi în instituţii de stat, au fost distruse satele rromilor, ca în Ungaria sau a fost încurajată sterilizarea femeilor care aveau mai mult decat un anumit numar de copii, asa cum s-a intamplat in Cehoslovacia. În România rromii au fost trataţi ca o minoritate socială care trebuia integrată în noua organizare economică şi socială.

În contextul aderării la Uniunea Europeană, în România continuă adoptarea în cadrul legislativ a ordonanţelor de urgenţă privind îmbunătăţirea situaţiei rromilor şi aplicarea reglementărilor europene în materie de minorităţi. De asemenea, prin înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Rromi se urmăreşte eficientizarea strategiei de îmbunătăţire a situaţiei rromilor, etnie aflată în dificultate din punct de vedere social si economic, confruntată cu o sărăcie severă şi reducerea decalajelor de orice natură faţă de populaţia majoritară.

            Tot în această direcţie, se întocmesc programe naţionale destinate persoanelor de etnia rromă, având ca scopuri ameliorarea imaginii de sine a acestora, dezvoltarea unei culturi profesionale de colaborare cu şcoala, stimularea dialogului intercultural, crearea unor parteneriate active în comunităţile cu populatia rromă.

Fenomenul cronic şi regretabil, neparticiparea copiilor rromi în sistemul formal de educaţie, a fost un fenomen neglijat . Cauzele acestui fenomen sunt pe cât de numeroase, pe atât de complexe. Neîncrederea manifestată de rromi în populaţia majoritară, în normele şi instituţiile acestora nu reprezintă un moft cultural, ci o experienţă istorică tragică cu reverberaţii şi repercursiuni până în prezent. Pornim de la principiul că dacă nivelul de dezvoltare generală a unei societăţi este scăzut sunt foarte importante satisfacerea trebuinţelor de nivel inferior. Utilitatea acestei teorii în domeniul educaţiei şi, în special pentru conducerea unităţilor şcolare, nu poate fi pusă la îndoială.

Analizând modul în care populaţia de etnie rromă participă la educaţie şi sistemul de învăţământ din ţară s-a ajuns la concluzia existenţei unor puncte critice ca:

12. Lipsa de încredere a părinţilor rromi în rolul şcolii şi transferarea responsabilităţilor privind educaţia copiilor exclusiv asupra şcolii
       13. Deficienţe în sistemul de colectare a datelor privind elevii de etnie rromă
       14. Nivelul redus de diseminare şi mediatizare a rezultatelor progreselor în educaţie a populaţiei rromilor
       15. Lipsa unor evaluări periodice privind impactul implementării programelor destinate rromilor
       16. Nivelul scăzut de coerenţă şi continuitate a intervenţiilor în educaţie

În acest sens aceste probleme le ierarhizăm pe 5 nivele :
a) nivelul 1 : nevoi fiziologice
- lipsa hranei şi a îmbrăcăminţii, a fondurilor financiare pentru susţinerea copilului în şcoală
- lipsa mediului ambiant adecvat în care se desfăşoară procesul educaţional
b) nivelul 2 : nevoi legate de securitatea fizică şi psihică
- lipsa mijloacelor de transport în comun pentru participare la activităţile şcolare
- insecuritate fizică în cadrul şcoli sau în afara ei datorită violenţei manifestate atât în familie cât şi în şcoală
- insecuritatea psihică creată datorită neputinţei elevului de a se adapta la mediul şcolar, sau la standardele de evaluare cerute de educatori
c) nivelul 3 : nevoia de apartenenţă:
- mentalităţi şi obiceiuri (chiar religioase) ce se contrapun necesităţii educaţiei în şcoală.
- ascunderea apartenenţei la un grup social şi apariţia fenomenului de alienare
d) nivelul 4 : nevoia de stimă şi cunoaştere:
- lipsa de stimă şi interes din partea celorlaltor elevi
- o înţelegere submediocră a principiilor aferente unei vieţi într-o societate democratică (drepturi, obligaţi, independenţă, libertate)
- o slabă înţelegere a recunoaşterii şi stimei faţă de proprietate.
e) nivelul 5 : nevoia de autorealizare:
- grad scăzut de înţelegere şi participare la procesul de împlinire, dezvoltare şi creaţie a personalităţi proprii
- lipsa unei oferte educaţionale care să îi ajute la declanşarea nevoii de autorealizare.
              Dintre cauzele neparticipării la educaţie se pot aminti :
- starea precară materială  şi financiară – sărăcia -  a familiilor din care provin aceşti copii;
- mentalitatea părinţilor sau a tutorilor cu privire la frecventarea grădiniţei de către copii;
- lipsă mijloacelor de transport în comun, acolo unde distanţa până la grădiniţă este mare ( 1-5 km);
- o parte din copii sunt daţi de către părinţi în grija bunicilor , a căror stare de sănătate şi vărstă îi împiedică să ducă copilul la grădiniţă;
- desfinţării grădiniţelor din mica comunitate a unui sat , unde nu sunt îndeplinite condiţiile legale de funcţionare a grădiniţei;
- lipsa unui mediu ambiental corespunzător desfăşurării procesului educativ (clădiri improprii, mobilier inadecvat, lipsa utilităţilor de bază);
- neadaptarea copilului la programul de grădiniţă din cauza necunoaşterii limbii române;
- lipsă de preocupare a educatoarelor în ceea ce priveşte înscrierea unui număr cât mai mare de copii în grădiniţe prin acţiuni de informare şi educare a părinţilor sau prin creşterea interesului copilului de a participa la activitatea din grădiniţă
- în unele cazuri lipsa de profesionalism a personalului didactic angajat în unitatea şcolar

Sărăcia comunităţilor din zonele defavorizate limitează posibilităţile părinţilor de a oferi copiilor resursele necesare educaţiei. Această stare provoacă deseori, exploatarea copiilor prin muncă de către părinţi. Tendinţa de a considera ca familiile din zonele defavorizate nu valorizează pozitiv importanţa educaţiei este superficială.                    Lipsa interesului pentru şcoala se explică prin presiunile de ordin economic, prin dezamăgirile personale ale părintilor şi prin lipsa de cultură a comunităţii care poate fi susceptibilă faţă de instituţiile formale.
             Aceste cauze ar putea fi eliminate prin orientarea fondurilor disponibile spre şcoli din asemenea zone, prin stabilirea unor legături cu centre de instruire existente, prin asigurarea unei infrastructuri care să asigure transportul elevilor dar, şi asigurarea hranei pentru eleii care au domiciliul la distanţe mari de şcoală.

Datele statistice justifică necesitatea unor proiecte care au drept obiectiv îmbunătăţirea situaţiei copiilor rromi.
- doar 20% dintre copiii rromi frecventează grădiniţa pentru a se pregăti pentru şcoală;
- 20% nu sunt înscrişi la şcoală ;
- 30% abandonează înainte de absolvirea ciclului gimnazial;
- aproximativ 50% sunt analfabeţi sau semianalfabeti

Dacă la început de an şcolar se înscriu şi se prezintă toţi copiii rromi de vârstă şcolară, nu toţi se menţin pe parcurs. Se observă că, deşi numărul copiilor rromi este foarte mare în unele şcoli, ramân foarte puţini copii până la absolvirea şcolii. Copiii rromi se integrează greu în colectivitate, au tendinţe de a distruge, de a pleca de la ore, au multe absenţe nemotivate. Fetele începând de la 13-14 ani abandonează şcoala, fie că se căsătoresc, fie trăiesc în concubinaj. Mulţi sunt luaţi de părinţii lor în străinătate apoi se întorc în şcoală, dar numai pentru a beneficia de alocaţia de stat lunară. Alţii sunt lăsaţi în grija bunicilor care, fiind prea bătrâni sau prea săraci, nu se preocupă de situaţia lor şcolară. Cea mai mare parte a familiilor din care provin elevii au condiţii de trai foarte grele sau sunt dezorganizate. Aceste familii nu pot asigura copiilor un regim alimentar raţional, ceea ce are grave consecinţe asupra dezvoltării fizice şi psihice, asupra stării de sănătate, nu pot asigura rechizitele necesare pentru a putea să se încadreze cerinţelor şcolare.

Situaţia copiilor rromi este una critică, majoritatea aparţinând unor familii extrem de  sărace. Mulţi dintre ei abandonează şcoala datorită lipsurilor materiale, iar cei care continuă sunt deseori discriminaţi faţă de colegii lor: puşi in ultimele bănci ale clasei, trataţi cu indiferenţă, sau, mai rău câteodată, agresaţi verbal de către copii

sau profesori. Educarea adulţilor (cadrelor didactice) şi a copiilor în spiritul toleranţei şi nediscriminării constituie o prioritate dacă dorim schimbarea mentalităţilor.
            Se urmăreşte sprijinirea pregătirii preşcolare a copiilor rromi, dezvoltarea abilitaţilor necesare pentru a face faţă exigentelor şcolare şi pentru a le da astfel posibilitatea de a începe şcoala în condiţii egale cu ceilalţi copii. După asigurarea unei pregătiri preşcolare, copiii rromi, care au căpătat abilităţile de a scrie, desena, învăţa, cânta, lucra împreună, obţin rezultate foarte bune la învăţătură şi se integrează mai uşor în disciplina şcolară. Un bun început este o garanţie a păstrării copiilor rromi în şcoală. Pregătirea preşcolară se asigură în grădiniţe, dar copiii rromi au dificultăţi de a veni aici cu regularitate, datorită greutăţilor financiare ale familiilor lor.
             Integrarea populaţiei rrome continuă la vârsta şcolii, o şcoală căreia îi revine ca misiune promovarea printre profesorii şi elevii celorlalte naţionalităţi, valorile şi                                                      cultura elevilor etnici.

De cealălaltă parte, trebuie încurajată dorinţa rromilor de integrare şi accentuat că integrarea nu înseamnă pierderea culturii tradiţionale. Teama etniei rrome de diversitatea culturală ar trebui să fie înlocuită de interesul mutual şi de deschiderea către schimbul de experiente cu ceilalti.

Înţelegerea mutuală va reduce riscul discriminarii şi va contribui la crearea de condiţii mai bune de învăţătură pentru copiii rromi. Condiţiile mai bune de învăţare vor stimula încrederea de sine a elevilor şi vor contribui la reducerea abandonului şcolar - o problemă extrem de frecventă între rromi. Într-o viziune de perspectivă, ameliorarea condiţiilor educaţionale implică şansa unui loc de muncă mai bun, facilităţi pentru integrarea socială şi astfel participarea în mai mare măsură la societatea democratică.

Copiii rromi care  beneficiază de pregătire suplimentară şi sunt  înscrişi în clasa I la şcoală au rezultate bune la învăţătură şi disciplină şi o prezenţă regulată la ore. Ei au sentimentul că sunt egali cu ceilalţi colegi, întrucât au cunoştinte şi abilităţi similare.
           Cadrele didactice trebuie să se implice în găsirea unor modalităţi de ameliorare a situaţiei copiilor. Principalele direcţii ale acestora constau în: informarea autorităţilor locale, a părinţilor rromi şi a reprezentanţilor presei cu privire la drepturile copiilor rromi, cursuri de pregătire pentru profesorii care lucrează cu copiii aparţinând acestei minorităţi, educaţie preşcolară pentru copiii rromi, educaţie pentru toleranţă, non-discriminare, înţelegere şi apropiere între copiii de etnii diferite (romani şi rromi).

۞

În final, putem concluziona că respectarea şi implementarea dreptului copiilor rromi la educaţie constituie principala condiţie pentru viitoarea îmbunătăţire a situaţiei lor şi a populaţiei de etnie rromă. Există însă multe obstacole cu care aceştia se confruntă:
- sărăcia: peste 90% din totalul rromilor din România trăiesc în condiţii de pauperitate economică ;
- şomajul, disproporţionat de ridicat în comparaţie cu alte etnii
- izolarea socială, care are drept cauze discriminarea şi prejudecăţile rasiste ale unei mari părţi din populaţia non-romani, dar şi tendinţele anti-sistem ale rromilor ;
-  analfabetismul şi deficitul calificărilor profesionale

- comunitatea rromilor are una dintre cele mai ridicate rate a infracţionalităţii
- serioase probleme de igienă (corporală, alimentară, sanitară) care oricând pot degenera în probleme medicale grave

- probleme de identitate culturală: ca urmare a politicilor eronate de desconsiderare şi discriminare a rromilor, cei mai mulţi dintre rromi nu îşi cunosc, astăzi, propria identitate, propria cultura autentică şi propria istorie.

۞

Sărăcia este un promotor al deligvenţei, în rândurile celor săraci se nasc vise de îmbogăţire peste noapte de aici derivând majoritatea deligvenţelor începând de la furturi de tot felul şi culminând chiar cu crima. Judecând şi analizând aspectul social în care aceşti deligvenţi îşi duc existenţa putem deduce că în marea majoritate a cazurilor societatea i-a condus spre aceste fapte abominabile, lipsa  protecţiei sociale şi desconsiderarea celor din jur face ca cei fără posibilităţi să încerce să echilibreze balanţa socială prin astfel de fapte.