1

Economia De Schimb

Am putea defini economia de schimb acel mod de organizare a activitatii economice care se intemeiaza pe mecanisme obiective ce pun in valoare fortele pietei in care raportul dintre cerere si oferta determina principiile de prioritate in alocarea si utilizarea resurselor materiale, umane si financiare disponibile. Intr-o astfel de economie, activitatea agentilor economici sunt supuse examenului riguros, dar drept, al pietei, aceasta rasplatind ori sanctionand, dupa caz, munca desfasurata in toate celulele economiei nationale, criteriile cu care opereaza sunt cele ale eficientei si ale concordantei activitatilor economice cu nevoile efective ale societatii. Pentru a supravietui in conditiile economiei de piata si cu atat mai mult pentru a desfasura o activitate rentabila, unitatile economice trebuie sa fie receptive la semnalele pietei, sa aiba o inalta capacitate de adaptare la schimbarile mediului economico-social, flexibilitate in mecanismul de functionare, sa manifeste inventivitate, spirit creator, preocupare permanenta pentru innoirea si modernizarea produselor, serviciilor, formelor de distributie, metodelor de promovare etc.

In principal economia de piata a evoluat de la formarea spontana a preturilor, de la economie de piata libera si de la o libera concurenta, la o economie de piata dominata de marile corporatii monopoliste, la o economie tn care a aparut si s-a dezvoltat un agent economic nou, statul.

Reglementarea economiei prin mecanismele pietei isi are originea in ideile liberalismului economic, prefatat prin lucrarile fiziocratilor si dezvoltat de economistii clasici, Adam Smith si David Ricardo. Conceptia lor asupra societatii in general si asupra vietii economice, in special, sintetizata in formula „laissez faire, laissez passer, le monde va de lui meme” se baza pe considerarea acestora ca organisme care se dezvolta dupa legi proprii si nu au nevoie de nici un amestec din exterior. Aceasta conceptie a fost consacrata de ei prin doua principii esentiale: libera concurenta si libera initiativa. Asa cum arata A. Piettre „echilibrul in viata economica putea fi asigurat numai prin existenta unei depline libertati, deoarece numai astfel legile economice puteau sa actioneze fara nici o piedica. Problemele trebuiau sa se rezolve ele insele, prin singurul joc al mecanismelor autoreglatoare.”

Aceasta doctrina a fost consacrata pe plan politic prin principiul dupa care economicul era exclus din sfera de activitate a statului. Singurele masuri de interventie a statului admise erau acelea necesare pentru a elimina obstacolele care apareau in calea jocului liber al concurentei, pentru a impiedica ca o unitate economica sau un grup de unitati economice sa distruga sau sa absoarba concurentii sai, controland o parte prea mare a pietei.

Adaptarea productiei la nevoi se opera prin sistemul de semnalare ale preturilor, de unde si numele de economie de piata. Din confruntarea dintre oferta si cerere rezulta un anumit pret care exercita o functie economica esentiala, producatorii orientandu-si activitatea in functie de oscilatiile acestuia. Astfel, daca la un moment dat oferta de marfuri era mai mica decat cererea solvabila, preturile cresteau avand drept rezultat sporirea profiturilor, care la randul sau incurajau producatorii in largirea productiei, in vederea adaptarii ei la cerere si in acelasi timp, o serie de consumatori ale caror venituri erau insuficiente, neputand face fata urcarii preturilor, erau indepartati de pe piata si echilibrul dintre productie si consum se restabilea. Invers, atunci cand oferta unui anumit produs era mai mare decat cererea solvabila, pretul produsului respectiv scadea, fapt care determina pe producatori sa restranga productia intrucat profiturile se micsorau si, in acelasi timp, o parte din consumatori care pana atunci erau in afara pietei, puteau sa participe la cerere, avand drept rezultat sporirea acesteia, fapt prin care cererea era adusa la nivelul ofertei si echilibrul se restabilea. Fiecare unitate economica se supunea preturilor care rezultau din jocul ofertei si cererii.

Acest mecanism presupunea o mobilitate a factorilor de productie si o concurenta perfecta. Prima inseamna posibilitatea pentru antreprenor de a modifica in orice moment orientarea si volumul productiei, de a spori productia cand preturile cresteau si de a o reduce pentru a se indrepta spre alte domenii cand preturile se micsorau. In realitate, acest lucru nu era posibil nici chiar in acele conditii ale micii productii de marfuri, existand dintotdeauna o anumita rigiditate ce tine atat de factorul capital, cat si de factorul forta de munca. In ceea ce priveste cel de-al doilea aspect, teza principala a concurentei perfecte era urmatoarea: unitatile economice erau mult mai mici fata de marimea pietei, nici una nu era in masura sa aiba prin propria-i actiune o anumita influenta asupra alteia. Insa, nici aceasta concurenta perfecta nu a existat niciodata, realitatea a fost in mod constant departe de aceasta idealizare liberala. Procesul de dezvoltare a fortelor de productie, ca urmare a progresului tehnic din numeroase domenii de activitate, a marit dimensiunea unitatilor economice in raport cu piata si prin aceasta cele puternice au castigat o pozitie care le permit sa influenteze pietele si sa manuiasca preturile.

La aceste fapte, treptat, pe masura evolutiilor acestor economii, s-au adaugat noi distorsiuni create pe piata dintre care amintim: existenta marilor grupari monopoliste, interventia statului in viata economica, fenomenele de integrare economica.

Dupa unele aprecieri, concentrarea productiei si a capitalului in cateva corporatii gigant, nationale si transnationale, limiteaza asa numita „suveranitate” a consumatorului, deoarece producatorii nu mai asculta „absolut” si „pasiv” de consumatori si de actiunile acestora. Acestea urmarind sa vanda cat mai mult, modeleaza opiniile, gusturile si chiar deciziile consumatorilor, dirijeaza prin variate metode si in mare masura cererea. Drept urmare, economia de piata, asa cum exista ea in realitate in prezent nu mai prezinta trasaturile economiei de piata perfect concurentiala din gandirea clasica si neoclasica (numar mare de producatori si consumatori de putere aproximativ egala care actionau exclusiv in baza unor principii de rationalitate economica si erau perfect si permanent informati asupra raportului dintre cerere si oferta); ea se caracterizeaza printr-o „concurenta imperfecta”, ce presupune dominatia unui numar redus de unitati mari care duc o politica de piata in sensul de „diferentiere” (modificarea formala sau reala) a produsului, controleaza in grade diferite preturile, ridica bariere de diverse genuri la intrarea in domeniul lor de activitate a noilor concurenti (potentiali sau reali), influenteaza permanent, rafinat sau agresiv, cererea consumatorilor, opacizeaza informatia economica etc.

Totodata, din punct de vedere al mecanismului de functionare, economiile de piata sunt economii mixte, aceasta intrucat in conditiile dominarii mecanismelor pietei, constatarea unor slabiciuni si esecuri ale acestora au dus la includerea statului in mecanismul general de functionare a economiei nationale. In functionarea economiei se impletesc mecanismele de piata cu interventia statului si ceea ce difera de la o tara la alta este natura si proportiile acesteia. Aparitia acestui agent economic, a fost considerat drept un proces necesar in contextul cresterii complexitatii economiei nationale, a contradictiilor economiei de piata, a necesitatii mentinerii echilibrului economic. Statul, in economiile moderne de piata, joaca un rol de catalizator economic, conservand insa principiile esentiale caracteristice mecanismului pietei. Insa, interventia statului in economie, prin politica bugetara, politica veniturilor, politica fiscala si monetara, prin legislatia economica (vizand concurenta, salariul etc.) peste anumite limite obiective, apare, mai ales in conceptia economistilor monetaristi, de natura sa deregleze functionarea pietei.

apare atat sub impactul deciziilor acestora, cat si ca urmare a unei interventii, mai mult sau mai putin permanente, a statului. Coexista mai multe tipuri de preturi, care teoretic pot fi grupate cel putin in doua categorii principale: preturi „liber” ce se formeaza pe pietele mai putin monopolizate, functie de cerere si oferta, fiind considerate ca preturi ale pietei, ca „date”, agentii economici neputand actiona asupra lor, dar ei isi determina liber optiunile lor ghidati de acest pret care le semnaleaza situatia de pe piata; preturi „administrate” – ce sunt stabilite sau fixate de catre anumite unitati economice, sau de catre stat, preturi ce prezinta un anumit grad de rigiditate, ele neraspunzand la dinamica raportului cerere – oferta, dezechilibrul dintre acestea rezolvandu-se prin ajustari de cantitate.

Toate acestea nu au presupus insa o schimbare de esenta a mecanismului economic din aceste economii. Trasatura sa principala ramane autoreglarea, piata ocupand locul principal in deciziile si comportamentul agentilor economici. Prin mecanismele sale, piata reprezinta conditia generala a functionarii acestui tip de economie, avand un rol hotarator in alocarea si utilizarea resurselor ca si in organizarea, gestiunea si reglarea economiilor nationale.

Cu toate afirmatiile continute in numeroase lucrari de specialitate sau cursuri universitare conform carora economia de piata nu ar prezenta decat dezavantaje, ca ar permite fortelor stihinice sa actioneze in economie, ducand la dezechilibre si la mari pierderi, experienta a dovedit ca aceasta reprezinta prin toate elementele si institutiile sale componente create si perfectionate in decursul secolelor, mecanismul care poate asigura o functionare normala, acceptabila oricarei economii, deoarece permite o actiune efectiva, nedistorsionata a legilor economice, inlatura blocajele in functionarea economiei, promoveaza competenta si calitatea.

Economia de schimb poate asigura corelatiile necesare functionarii eficiente a economiei, prin virtutile sale, prin jocul cererii si ofertei, al preturilor, concurentei, deciziilor de productie si optiunile consumatorilor, orientand resursele societatii spre activitatile necesare si rentabile. Prin aceste parghii ea realizeaza adaptarile necesare in economie, li se ofera consumatorilor largi posibilitati de comparare a bunurilor si serviciilor si alegerea lor la preturi convenabile, iar pentru producatori evitarea risipei, fabricarea la costuri inferioare si vanzarea la preturile cele mai rentabile.

Economia de schimb presupune existenta mecanismului concurential, ce se caracterizeaza prin formarea libera a preturilor, care reprezinta principalul factor de echilibrare a ofertei cu cererea si, in acelasi timp, una din premisele maximizarii rezultatelor activitatii economice, in conditiile unui volum limitat al resurselor. Regula de joc a unui asemenea mecanism consta in a lasa economia sa functioneze plecand de la celulele sale autonome – intreprinderile – care se vor forma sau vor dispare in functie de initiativele particulare sau publice, vor creste sau se vor micsora, in functie de capacitatea lor de a raspunde cererii, care este indicata de pretul pietei. Desi, legile productiei de marfuri, ale concurentei si competitiei sunt dure, uneori generand irevocabil falimentul, ele stimuleaza initiativa creatoare si spiritul de intreprindere. Mecanismul concurential genereaza o alocare a resurselor in functie de nevoile reale ale societatii. In aceste conditii consumul are o influenta mult mai mare asupra productiei, concurenta stimuleaza diversificarea, innoirea sa in ritmuri rapide, anticiparea directiilor de evolutie a consumului, crearea de produse si servicii diferite care satisfac aceeasi nevoie de consum sau care satisfac simultan mai multe nevoi. Prin aceasta concurenta reprezinta o puternica forta motrice pentru impulsionarea creativitatii in economie, pentru asezarea ei pe coordonatele modernizarii si cresterii rentabilitatii.

Totusi, nu trebuie subestimat faptul ca mecanismul economiei de schimb nu conduce in mod automat la o alocare a resurselor optima sub aspect economic, social si uman deopotriva. Situatii critice ivite in economie, de genul somajului, inflatiei, irosirii unor resurse, saracirii unor paturi sociale s.a., pot fi in legatura cu functionarea pietei, cu mecanismele concurentei, preturilor, relatiei cerere-oferta. Iata de ce interventia statului in acest mecanism devine oportuna, chiar daca aceasta oportunitate este contestata de unii economisti. De fapt mai ales domeniul si amploarea investitiei sunt disputate, actiunea statului in economia moderna este o realitate. Numai ca interventia sa se infaptuieste exclusiv prin parghii economico-financiare, in vederea asigurarii echilibrului economic si pentru realizarea unor obiective de interes general. Ingerintele sale in mecanismul economiei de schimb urmaresc, de fapt, evitarea sau atenuarea, pe cat posibil, a efectelor negative pe care acesta le genereaza.

Tipul actual de economie de schimb existent in tarile dezvoltate se caracterizeaza, in principal, prin urmatoarele trasaturi:

-                multipolaritate, in sensul ca se caracterizeaza prin multitudinea si diversitatea centrelor de decizie economica;

-                descentralizare, in sensul ca orice agent economic are autonomie de optiune, decizie si actiune;

-                economie de intreprindere, in care spatiul microeconomic este fundamental in activitatile din economia nationala;

-                calcul in expresie monetara, moneda servind drept numitor comun al activitatilor agentilor economici, raspunzand cerintelor de evaluare – cuantificare a costurilor si a rezultatelor;

-                economie in care statul exercita o interventie indirecta si globala, prin care acesta nu desfiinteaza piata si nici nu indeplineste functiile ei, ci cauta sa o completeze, sa-i corecteze esecurile si sa vegheze asupra functionarii ei;

-                profitul reprezinta mobil central al unitatilor economice.

In concluzie, economia de schimb in care piata are un rol hotarator in alocarea si utilizarea resurselor ca si in organizarea, gestionarea si reglarea economiei nationale, s-a dovedit asa cum experienta acumulata pana in prezent demonstreaza, sistemul economic de o deosebita performanta.