1

Cuvânt înainte

            Lucrarea „Tendinţe ale şomajului contemporan” se adresează celor interesaţi de probelmatica şomajului şi pieţei muncii - studenţi, cursanţi ai facultăţilor cu profil economic sau angajaţi ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul ocupării forţei de muncă.

            Şomajul este unul din fenomenele negative care se manifestă cu mare intensitate în perioada de tranziţie. Este un fenomen inerent, întâlnit în orice economie, în ţara noastră, în contextul transformărilor pe care le-a implicat reforma, proporţiile şomajului au atins cote ridicate.

            În prima parte a lucrării se prezintă principalele cauze ale şomajului contemporan printre care: progresul tehnic, economic şi ecologic; procesele economice ciclice; lipsa protecţiei pieţei şi producţiei naţionale; capcana sărăciei; infrastructura economico-socială; marile dezechilibre economice, etc.

            Lucrarea abordează modalitatea în care ţara noastră a încercat să facă faţă acestui flagel, care sunt politicile adoptate, intituţiile implicate în aplicarea acestora, tendinţa generală a şomajului, precum şi pregătirea României pentru Fondul Social European.

            Este prezentată în detaliu principala instituţie care actionează în domeniul ocupării forţei de muncă în România, şi anume Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

            Partea finală a lucrării este consacrată implicaţiilor extinderii Uniunii Europene asupra şomajului. Se analizează gravitatea fenomenului şomaj în Uniunea Europeană, se arată cum se poate reforma piaţa muncii ţărilor membre şi viitoare membre UE şi care sunt liniile directoare pe piaţa muncii statelor membre UE. De asemenea, se subliniază un lucru interesant pentru românii ce doresc să lucreze în străinătate, şi anume, care este piaţa muncii Uniunii Europene ce se va deschide pentru noi din 2007.

            În ultimii ani evoluţiile înregistrate pe piaţa muncii au atins parametrii de normalitate ceea ce ne îndreptăţeşte să credem că şomajul a fost gestionat eficient în condiţiile evoluţiei socio-economice din România şi devine un fenomen ţinut sub control.

                                                                                                                     Autorul

Capitolul I.  DELIMITĂRI TEORETICE ALE ŞOMAJULUI

1.1. Definiţii. Caracteristici

Prin amploarea îngrijorătoare, prin structurile complexe, dar mai ales prin dinamicile ce îşi schimbă ritmurile şi sensurile, şomajul a devenit o problemă macroeconomică ce face obiectul unor aprige dispute teoretice, metodologice şi politico-ideologice.

Având în vedere că literatura de specialitate, statisticile oficiale şi internaţionale (Biroul Internaţional al Muncii, Comisia de Statistică ONU) tratează şomajul prin prisma unor multiple şi diferite modalităţi de analiză şi de evaluare, s-a creat o imagine confuză a fenomenului.

Iată, totuşi, câteva definiţii acceptate care sintetizează caracteristicile şomajului, prezentându-l ca pe una din problemele macroeconomice de maximă complexitate.

În unele manuale şi tratate universitare, şomajul este analizat ca sumă agregată a tuturor acelor persoane care au statut oficial de şomer, adică, şomajul constă din numărul total al şomerilor. În acest caz, problema se deplasează spre persoana - şomer.

Definiţia cea mai folosită pe care o dau economiştii şomerului este următoarea: acea persoană care caută un loc de munca remunerat, şi care nu are un asemenea loc în mod curent. În diferitele reglementări naţionale şi internaţionale se folosesc şi alte criterii delimitative ale şomerilor. Aceasta mai ales dacă problema în cauză se leagă de ajutorul de şomaj şi de criteriile acordării acestuia. Astfel, pentru ca o persoană să fie declarată şomer trebuie să fie înscrisă pe listele oficiilor de plasare a forţei de muncă şi să fie disponibilă de a începe lucrul imediat ce i s-ar oferi un loc de muncă.

Biroul Internaţional al Muncii (B.I.T.) consideră că şomerul poate fi definit ca acea persoană care: este lipsită de muncă, este aptă de muncă, caută loc de muncă remunerat şi este disponibilă să înceapă lucrul imediat (în 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan şomaj este abordat şi analizat ca un dezechilibru al pieţei muncii la nivelul ei naţional: ca loc de întâlnire şi de confruntare între cererea globală şi oferta globală de muncă. Această manieră de abordare a şomajului este, în fapt, o continuare a analizei problemelor demografico-economice, pe de o parte, şi a celor economico-financiare şi investiţionale, pe de altă parte. Numai că atât resursele de muncă (oferta de braţe de muncă), cât şi nevoia de muncă (cererea de muncă) sunt filtrate prin exigenţele şi regulile unice ale remunerării şi salarizării. De aceea, indiferent de unghiul de abordare şi tratare a lui, şomajul este o disfuncţie a pieţei naţionale a muncii.

Piaţa muncii este prin definiţie inelastică. Aceasta în sensul că nici cererea de muncă nu se modifică în aceeaşi măsură cu modificarea salariului nominal, respectiv real, şi nici oferta de forţă de muncă nu evoluează întotdeauna în raport de preţ şi de cost. Unii specialişti explică această caracteristică prin aceea că cererea şi oferta depind de mulţi alţi factori decât cei economici.

Caracterul inelastic al ofertei de muncă este acela care stă la baza specificităţi pieţei muncii. Procesele ce stau la baza determinării volumului, dinamicii şi structurii ofertei de muncă sunt, mai întâi, de natură demografică.

Piaţa muncii nu funcţionează ca o piaţă obişnuită (liberă, zic unii autori) şi din cauza restricţiilor legislative, a condiţiilor impuse prin lege în limitele cărora ea funcţionează. În plus, funcţionarea acestei pieţe este influenţată de acţiunea specifică a partenerilor sociali (patronat, sindicate), de raportul de forţe dintre ei.

Piaţa contemporană a muncii se poate afla fie în situaţia de echilibru (ocupare deplină), fie în cea de dezechilibru, adică de subocupare şi supraocupare. Pentru a înţelege cele două forme ale dezechilibrului pe piaţa muncii trebuie clarificaţi termenii de ocupare deplină, şomaj voluntar şi şomaj involuntar.

 Ca fenomen macroeconomic, şomajul reprezintă ansamblul persoanelor (stocul de populaţie) active disponibile fără ocupaţie, care caută de lucru; deci, el este format din excesul de resurse de muncă în raport cu cei ce pot fi ocupaţi, în condiţiile de rentabilitate impuse de piaţă.

Sporirea sau diminuarea ocupării într-o ţară sau alta nu se identifică cu scăderea sau agravarea şomajului. Pentru a se realiza o imagine mai apropiată de adevăr, este necesar să se ia în consideraţie şi variaţiile nivelurilor activităţii populaţiei. Deci, noţiunea de şomaj trebuie să fie corelată cu indicatorii privind stocul şi fluxurile populaţiei active, ca şi cu repartiţia şi durata şomajului.

Şomajul poate fi caracterizat prin mai multe aspecte:

a.      Nivelul şomajului care se determină în funcţie de doi indicatori, şi anume:  masa şomajului şi rata şomajului.

Masa şomajului constă din numărul persoanelor care, la un moment dat întrunesc condiţiile pentru a fi incluse în categoria şomerilor. Altfel spus, ea constă din populaţia activă disponibilă, respectiv din acea forţă de muncă nonocupată.

Dacă se are în vedere un anume orizont de timp (lună, trimestru, an) şi numărul şomerilor la începutul perioadei, atunci numărul şomerilor la sfârşitul perioadei rezultă din creşterea (ajustarea) cifrei iniţiale cu intrările în rândul şomerilor şi cu ieşirile din rândurile acestora în acel orizont de timp.

Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului, se calculează ca raport procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii de referinţă ai acestuia. Astfel de parametri sunt: populaţia activă, populaţia activă disponibilă, forţa de muncă (populaţia ocupată plus şomajul), populaţia ocupată, populaţia ocupată ca salariaţi.

Se pare că cel mai concludent raport de exprimare a ratei şomajului este cel în care se foloseşte ca numitor fie forţa de muncă, fie populaţia activă disponibilă.

b.      Intensitatea şomajului este o altă caracteristică a fenomenului şomaj. În funcţie de aceasta se poate distinge: şomajul total, care presupune pierderea locului de muncă şi încetarea totală a activităţii; şomajul parţial, care constă în diminuarea activităţii unei persoane, în special prin reducerea duratei săptămânii de lucru sub cea legală, concomitent cu scăderea remunerării; şomajul deghizat, specific mai ales ţărilor slab dezvoltate unde numeroase persoane au o activitate aparentă cu productivitate mică.

c.      Un alt element este durata şomajului sau perioada de şomaj din momentul pierderii locului de muncă până la reluarea activităţii. Nu există o durată a şomajului definită prin lege, dar în numeroase ţări există reglementări ale perioadei pentru care se plăteşte indemnizaţie de şomaj. Această perioadă are o tendinţă de creştere, atingând până la 18-24 de luni.

d.      Structura şomajului sau componentele acestuia reprezintă o altă caracteristică. Acestea se formează prin clasificarea şomerilor după diferite criterii: nivelul calificării, domeniul în care au lucrat, categoria socio-profesională căreia îi aparţin, sex, categorii de vârstă etc. În urma studierii şomajului pe sexe şi categorii de vârstă s-a relevat că femeile sunt mai afectate de şomaj decât bărbaţii, de asemenea, tinerii de până la 25 de ani şi bătrânii de peste 50 de ani în raport cu restul populaţiei active.

1.2. Cauze şi tipuri de şomaj

Deoarece fiecare cauză şi tip de şomaj implică o viziune specială şi, în consecinţă şi măsuri adecvate de combatere trebuie ca aceste două aspecte, care la prima vedere s-ar părea că ar trebui tratate separat, să fie abordate în strânsă corelaţie.

Ca un flux macrosocial global, şomajul este generat de cauze ce ţin de situaţia economică a utilizatorilor, pe de o parte, şi de statutul social al ofertanţilor de muncă, pe de altă parte.

În primul rând, ca urmare a unei evoluţii nefavorabile a activităţilor social-economice sau ca urmare a procesului de substituire a muncii prin capital, se produce pierderea locului de muncă de către o parte a populaţiei ocupate.

În al doilea rând, solicitările suplimentare de muncă ale noilor generaţii ce au ajuns la vârsta legală de muncă nu pot fi onorate de utilizatorii de muncă. Tânăra generaţie întâmpină greutăţi în găsirea locurilor de muncă (în cazul unei subocupări) din mai multe motive obiective sau subiective: neconcordanţa pregătirii ei profesionale cu nevoile şi exigenţele impuse de activitatea economico-socială; reţinerile unor agenţi economici producători în a angaja tineri fără experienţă în muncă, fără să-şi fi însuşit disciplina muncii etc.

În al treilea rând, şomajul apare, se suplimentează şi ca urmare a solicitărilor de locuri de muncă din partea unor persoane încadrate în vârsta a doua, care se decid să-şi ofere munca lor pe piaţă. Unele dintre aceste persoane nu au lucrat până în momentul respectiv, altele au întrerupt activitatea pe o perioadă relativ îndelungată.

Oricum, atât unele, cât şi celelalte persoane se decid să-şi schimbe statutul social din neangajat în angajat. La acest proces se poate adăuga şi cel al deschiderii unor afaceri pe cont propriu.

Pentru aprofundarea cauzelor şomajului trebuie luate în consideraţie, în unitatea lor, asemenea procese demo-economice, economice, tehnico-ştiinţifice, cum sunt: evoluţia populaţiei active; dinamica producţiei naţionale; rata de creştere economică şi modificarea sensului ei; tehnicile şi tehnologiile folosite, progresul tehnico-ştiinţific; restructurările agenţilor economici, independent de impulsurile acestora; conjunctura internă şi internaţională etc.