1

 INTRODUCERE

Criminalitatea  violentă, corupţia, crima organizată.

  Recrudescenţa  violenţei  īn societatea contemporană.

 

              Evoluţia  societăţilor contemporane  evidenţiază faptul  că deşi s-au intensificat măsurile  şi intervenţiile  instituţiilor  specializate  de control  social  īmpotriva  faptelor  de delicvenţă  şi criminalitate, īn multe ţări se constată o recrudescenţă şi o multiplicare a delictelor comise cu violenţă şi agresivitate precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, fraudă, şantaj, mită şi corupţie.

              Reprezentānd o problemă socială a cărei modalitate de manifestare şi soluţionare interesează atāt factorii de control social (poliţie, justiţie, administraţie) cāt şi opinia publică. Asemenea de delicte şi crime comise prin violenţă şi corupţie tind să devină deosebit de intense şi periculoase pentru stabilitatea şi securitatea instituţiilor, grupurilor şi indivizilor; fiind asociată de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice, ”subculturilor” violenţei şi crimei profesionalizate.

              Deşi cauzele recrudescenţei violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile  īn ceea ce priveşte amploarea şi intensitatea lor de la o ţară la alta; majoritatea specialiştilor şi cercetătorilor consideră că sursele acestor fenomene rezidă īn perpetuarea unor structuri politice, economice şi normative deficitare, īn menţinerea şi accentuarea discrepanţelor sociale şi economice dintre indivizi, grupuri şi comunităţi şi intensificarea conflictelor şi tensiunilor sociale şi etnice.

              Dificultăţile īntāmpinate īn definirea actelor şi crimelor comise prin violenţă sunt determinate atāt de varietatea formelor de violenţă şi crimă violentă īntālnite īn diverse societăţi cāt şi de diferenţele īn ceea ce priveşte sancţionarea şi pedepsirea acestora, mai ales că, de multe ori, violenţa acoperă o gamă largă de comportamente individuale şi sociale ce ţin de propria lor etiologie. Totodată, aprecierea şi definirea violenţei se face īn funcţie de anumite criterii istorice, culturale şi normative, de ordinea socială existentă la un moment dat īntr-o anumită societate, de  anumite interese politice şi sociale, dar şi īn funcţie de anumite criterii şi contexte subiective şi accidentale, care sunt īnsă relative spaţial şi temporal (atāt de la o societatea la alta cāt  şi de la o perioadă la alta).

              Violenţa nu constituie totuşi, un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strāns legată de evoluţia indivizilor, grupurilor, organizaţiilor şi societăţilor umane.

              Pentru acest motiv unii cercetători şi specialişti consideră că violenţa reprezintă o permanenţă umană, fiind intens legată de esenţa umană şi de funcţionarea societăţii.

              Ea este amplificată īn prezent de acte de terorism şi crimă organizată, comise cu scopul de a inspira frică, spaimă şi groază īn rāndul opiniei publice, dar şi o serie de delicte şi crime, ce violează drepturile şi libertăţile  individului (omoruri, asasinate, violuri, jafuri, agresiuni fizice). Alături de violenţa primitivă, ocazională, pasională sau utilitară se constată amplificarea şi proliferarea violenţei raţionale, specifică crimei organizate şi organizaţiilor criminale profesioniste.

              Asistăm la o aşa numită ”internaţionalizare” a violenţei şi crimei organizate la nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi crime, ce transgresează şi interpenetrează noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a violenţei şi crimei organizate la nivel naţional şi internaţional.

              Dezvăluirea cauzelor fenomenului infracţional nu poate fi realizată decāt printr-o cercetare care să exploateze toate laturile acestui fenomen. Sunt necesare īn acest sens investigaţii cu  caracter sociologic, psihologic, juridic, psihiatric, biologic şi antropologic.

              Afirmarea caracterului complex biopsihosociolegal al criminalităţii şi īnlăturarea, prin acest concept, a susţinerilor biologizante, psiho-sociologizante, corespunde realităţii obiective şi reprezintă una din premisele majore necesare cercetărilor criminologice fundamentale īn scopuri profilactice.[1]


[1] A se vedea  V.Ursa , Criminologie-ed.Isept-1996

1

 

Capitolul I. ASPECTE GENERALE PRIVITOARE LA ĪNŢELESUL DE ORGANIZAŢII CRIMINALE

            

1.1 Definirea conceptului de organizaţie criminală

1.1.1”Crimă organizată” sau „organizarea crimei”?

 

 

              Unii specialişti neagă existenţa unei organizaţii naţionale a crimei. Autori ca Daniel Bell, John Coublin sau Francis Janni indică existenţa unor grupuri de infractori care vin in conflict atunci cānd săvārşesc infracţiuni īntr-un anumit teritoriu. De asemenea se neagă realitatea unui model de organizare formală a grupului.

              Opiniile cum ar fi că organizaţiile criminale secrete nu sunt organizaţii formale de tipul corporaţiilor de afaceri, ci sunt sisteme sociale tradiţionale, organizate pe baza valorilor culturale ce nu au nimic īn comun cu calităţile birocraţiei moderne sau cum că aceste organizaţii seamănă cu o īntreprindere sau o conspiraţie străină, etnică, au fost dezbătute intens, mai ales după anii ’20 ai secolului nostru.

              Opiniile rămān īmpărţite, cu toate acestea se consideră că ”crima organizată” sau „organizarea crimei” desemnează concepte şi realităţi diferite a căror rezolvare are nu  numai o relevanţă teoretică, ci şi implicaţii practice īn strategia de prevenire şi combatere a criminalităţii.

              „Organizarea crimei” diferă de ”crima organizată” deoarece:

  ▪ structura ierarhică rigidă este īnlocuită de un sistem interrelaţional flexibil şi eficient.

  ▪ nu īntotdeauna violenţa este cea mai bună cale de īnlăturare a persoanelor incomode(ex.: schimburi de funcţie)

  ▪ infiltrarea īn sferele de decizie nu este necesară, infractorii īnşişi se află īn aceste sfere.

  ▪ prejudiciul social este cu atāt mai mare cu societatea este puţin conştientă că ”organizarea crimei” se repercutează īn mod catastrofal  asupra nivelului său de trai.

   1.1.2 Definiţia organizaţiei criminale.

 

              Īn contextul marilor schimbări politice şi sociale contemporane, al dezechilibrelor internaţionale şi al proceselor tensionate determinate de acestea, noile forme de criminalitate au luat o amploare deosebită mai ales īn ţările aflate īn tranziţie la economia de piaţă.

              O organizaţie criminală, prin modul său de structurare, flexibilitatea şi deosebita capacitate de infiltrare īn zonele vitale ale politicului şi economicii, prin īntinderea sa mondială rapidă, prin recursul necondiţionat la violenţă, corupţie şi şantaj, reprezintă un pericol direct şi de mare actualitate, o sfidare la adresa societăţii mondiale.

              Definiţia:- īnsemnul de organizaţie criminală semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative, īn scopul obţinerii unor importante venituri ilicite la cote deosebit de ridicate.

              Codul lor moral presupune un deosebit simţ al demnităţii individuale şi pretinde o tăcere liber consimţită īn problemele secrete. Acest sistem dăinuie de foarte mult timp şi este respectat cu rigurozitate. Specificul local a fost dăltuit de-a lungul secolelor ca efect al rezistenţei la umilinţele provocate de cuceritorii străini, de guvernările locale rapace şi de jaful bandelor de răufăcători autohtoni.

              Īn concepţia Interpol-ului,  organizaţiile criminale ar putea fi īmpărţite īn patru mari grupe distincte:

  a) Familiile mafiei, constituite pe structuri ierarhice  stricte, norme interne de disciplină, un cod de conduită şi o diversitate mare de activităţi ilicite ( familiile italiene, americane, columbiene )

  b) Organizaţiile profesionale a căror membrii se specializează īn una sau două tipuri de activităţi criminale ( furtul şi traficul de maşini furate, răpiri de persoane ) 

  c) Organizaţii criminale constituite pe criterii tehnice, care sunt rezultatul unor īmprejurări specifice precum īnchiderea graniţelor, circulaţia dificilă peste frontiere, expansiunea geografică ( triadele, yakuza, jamaicanii ).

  d) Organizaţii teroriste internaţionale care practică asasinatul, deturnarea de avioane, răpirea de persoane etc., sub diferite motivaţii politice, militare, religioase sau rasiale.

 

1.2 Caracteristici.

 

              Spre deosebire de acţiunile unor indivizi care, ocazional, se asociază pentru a comite infracţiuni , o organizaţie criminală constituie o asociaţie premeditată, concepută pānă la cele mai mici detalii īn ceea ce priveşte  rolul şi modul de acţiune al celor ce o constituie. Efectele sale: secătuirea puterii societăţii, ameninţarea stabilităţii guvernării, determinarea creşterilor taxelor, periclitarea securităţii individuale şi colective, controlul exercitat asupra sindicatelor şi influenţele asupra structurilor de putere politică şi economică.

Cele mai ok referate!
www.referateok.ro