referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Foaie verde maghiran

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Vasile Alecsandri (1818-1890) este un reprezentant de seama al generatiei de scriitori de la mijlocul secolului trecut , despre care Mihail Sadoveanu spunea : "Începând din preajma anului 1840 , vreme de jumatate de veac ,V.Alecsandri a întruchipat în sufletu-i generos si a exteriorizat cu marele-i talent toate aspiratiile neamului nostru".A scris poezii , nuvele , note de calatorie , comedii...

Varianta Printabila 


1                                                   Foaie verde măghiran
                                      (V.Alecsandri—Poezii populare ale românilor)
                                                          --comentariu—


    Vasile Alecsandri (1818-1890) este un reprezentant de seamă al generaţiei de scriitori de la mijlocul secolului trecut , despre care Mihail Sadoveanu spunea : “Începând din preajma anului 1840 , vreme de jumătate de veac ,V.Alecsandri a întruchipat în sufletu-i generos şi a exteriorizat cu marele-i talent toate aspiraţiile neamului nostru”.A scris poezii , nuvele , note de călătorie , comedii. Admirator al folclorului naţional , a alcătuit culegeri de literatură populară.Cele mai importante dintre ciclurile şi volumele sale de poezii sunt : “Pasteluri”, “Legende” ,”Doine şi lăcrămioare” , “Ostaşii noştri” .
    Doina “Foaie verde măghiran” face parte din  volumul “Poezii populare ale românilor”. Primul titlu al acestui volum a  fost “Mehedinţeanul”.
    Doina este o specie a genului liric popular ‚ în care sunt exprimate cele mai profunde sentimente ale sufletului omenesc.Titlul reprezintă o formulă –refren specifică oralităţii .Este alcătuit din două substantive şi un adjectiv.Punctele de suspensie nu prezintă o pauză în vorbire , acestea au rol în planul sentimental intensificând emoţiile eului liric.
    Doina este alcătuită din două părţi care încep cu formulele refren :”frunză verde măghiran “ şi “ frunză verde păducel”.Fiecare parte se încheie cu un catren în care este exprimată dorinţa de a-şi împlini destinul.
    Poezia începe cu formula refren “frunză verde măghiran”.Protagonistul este eul liric fapt atestat de prezenţa verbelor la persoana întăi “sunt”, “să fiu”,”să fac”, “să am” şi a pronumelui reflexsiv “mă”.În această strofă eul liric îşi menţionează originea (mehedinţean) şi vârsta exprimată printr-un diminutiv ce îi arată tinereţea . De asemenea precizează primele trei momente importante din viaţa sa (naşterea , botezul şi sfinţirea ) şi primele dorinţe .Naşterea are loc in cadrul montan , “pe frunzi de fag “exprimând preluarea de către voinic a însuşirilor naturii : tăria muntelui,rezistenţa . Prima sa dorinţă este cea de a fi plăcut oamenilor , oamenii fiind precizaţi prin substantivul colectiv “lume”.
    Botezul se face în Olt , unul din cele mai mari şi importante râuri ale României . Atributele primite sunt hotărârea , caracterul , puterea de a trece orice obstacol .O a doua aspiraţie este aceea de a ajunge foarte viteaz , adjectivul fiind redat prin superlativul absolut “ viteaz de tot”; această vrere se identifică cu cea de a fi haiduc. Sfinţirea se face cu busuioc  , o plantă frumos mirositoare folosită şi în slujbele bisericesti .Cea de-a treia năzuinţă este aceea de a fi norocos.
   
1 Împlinirea celor trei momente ale vieţii  în natură, simbolizează comuniunea dintre om şi natură .
    Folosirea verbelor la diateza pasivă “sunt născut” , “sunt scăldat” , “sunt frecat” exprimă imposibilitatea eului liric de a se opune acestor acţiuni , de a se opune de fapt destinulu . Aceste verbe alternează cu cele la diateza activă modul conjunctiv prin care îşi exprimă dorinţele şi speranţa că va avea un destin blând .Conjunctivul ne arată imaginarul , irealul ca o posibilitate .
    Figurile de stil utilizate sunt comune , acestea fiind : epitetul , adjectivul “mehedinţean”, enumerţiile dorinţelor şi a primelor momente din viaţă , repetiţia .Împreună redau simplitatea stilului .
    A doua strofă prezintă următoarea etapă a vieţii eului liric şi anume formarea ca haiduc . Această formre presupune viaţa în singurătate , departe de lucrurile familiare , în cel mai potrivit loc – in munţii Mehedinţiului . La închierea acestui proces eul liric nu mai este doar un “voinicel  mehedinţean”, el a devenit „un voinicel cu inima de oţel” capabil să folosească armele de foc , fiind un bun mânuitor al pistoalelor.
    A treia strofă este un catren reprezentând încheierea primei părţi a doinei .Acesta începe cu două metafore “Aoleu! Ce foc de dor ! “ prin care eul liric îşi exprimă bucuria şi speranţa că va avea posibilitatea să se alăture pandurilor lui Tudor . Semnele exclamării şi punctele de suspensie accentuează intensitate dorinţei de a se alătura luptei de eliberare .
    A doua parte începe  tot cu o formulă refren “frunză verde păducel“. Nu mai este prezent eul liric , ci autorul , fapt argumentat de prezenţa verbelor la persoana a treia :”să chitească”,”s-o lovească”,”ştie”,”să lupte”,”să inoate”. Autorul îşi exprimă admiraţia faţă de haiduc , care acum este un “şoiman mehedinţean”,prin enumerarea calităţilor sale .”Şoimanul” este un apărător al teritoriului ,un om solitar .Acesta stie să ţintească şi chiar să lovească “rândunica”, simbolul vitezei , ştie să călărească şi să înoate fiind capabil de un efort îndelungat .
    În ultima strofă apare din nou eul liric haiduc care prin metaforele “Aoleu ! mă arde focul” şi prin personificarea metaforică ”ţipă sufletul” îşi exprimă nerăbdarea , ajunsă la cote maxime ,de a-şi îndeplini destinul ,fie acesta rău sau bun .
    Textul este structurat în trei strofe de opt versuri (optimi) şi două catrene .Rima este împerecheată , măsura de şapte silabe şi ritmul trohaic .
    În concluzie “Frunză verde măghiran “ este o doină în  care sunt exprimate  cele mai profunde sentimente ale sufletului omenesc .
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica