referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Mihail Sadoveanu, Domnu Trandafir (Caracterizarea)

Categoria: Referat Romana

Descriere:

Naraţiunea Domnu Trandafir, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost prima oară publicată în anul 1905, în revista Albina, apoi urmând să fie publicată din nou în anul 1907 în volumul scriitorului, La noi în Viişoara. Ajuns la maturitate, scriitorul se întoarce pe meleagurile natale şi evocă cu nostalgie întâmplările copilăriei, când se juca cu dracii de vârsta lui, şi îşi aminteşte chipul dascălului său, Mihai Busuioc, aici supranumit Domnu Trandafir. Opera are o scriere autobiografică, scrisă sub formă de scrisoare (epistolă) adresată unui prieten, unde scriitorul povesteşte despre primii ani de viaţă, petrecuţi în târguşorul Paşcani. Dar, mai ales îl aminteşte pe personajul principal al operei, dascălul Mihai Busuioc, căruia îi închină această operă...

Varianta Printabila 


1 14 februarie 2003




    
Naraţiunea „Domnu’ Trandafir”, scrisă de Mihail Sadoveanu, a fost prima oară publicată n anul 1905, n revista „Albina”, apoi urmnd să fie publicată din nou n anul 1907 n volumul scriitorului, „La noi n Viişoara”. Ajuns la maturitate, scriitorul se ntoarce pe meleagurile natale şi evocă cu nostalgie ntmplările copilăriei, cnd se juca cu dracii de vrsta lui, şi şi aminteşte chipul dascălului său, Mihai Busuioc, aici supranumit „Domnu’ Trandafir”. Opera are o scriere autobiografică, scrisă sub formă de scrisoare (epistolă) adresată unui prieten, unde scriitorul povesteşte despre primii ani de viaţă, petrecuţi n trguşorul Paşcani. Dar, mai ales l aminteşte pe personajul principal al operei, dascălul Mihai Busuioc, căruia i nchină această operă.
    Prin caracterizarea directă, realizată de autor şi alte personaje, reies următoarele trăsături fizice:
„Era un om bine făcut, puţin chel n vrful capului, cu ochii foarte blajini. Cnd zmbea, se arătau sub mustaţa tunsă scurt nişte dinţi lungi, cu strungă mare la mijloc. ”
Caracterizarea directă prezintă de asemenea şi trăsăturile morale, aşa cum reies din fragmente: „… nvăţătura cealaltă, sufletească (…) ne-o da (…) nu pentru că trebuia şi pentru că i se plătea, dar pentru că avea un prisos de bunătate n el şi pentru că n acest suflet era ceva din curăţenia unui apostol”, dascălul avnd un suflet cald, plin de bunătate, a format minţile şi sufletele copiilor şi a fost pentru ei un model de bunătate sufletească.
i nvăţa din dragoste şi devotament, fără a-i păsa de lume şi de „viforul de nemulţumiri” din jurul său. Prin fragmentul: „Nu, Domnu nostru nu ne-a nvăţat niciodată din pricină că se temea de cei mari”, autorul arată că dascălul era devotat meseriei sale, pe care o făcea cu pasiune şi pricepere, era corect şi cinstit.
Era un bun organizator, iar n acel colţişor de ţară, el nefiind verificat de nimeni, putea să facă ce dorea, dar el făcea ceea ce considera că era mai bine pentru şcoală şi pentru elevii săi.
Iubea copiii, pentru care era un adevărat părinte: „i era drag să ne nveţe şi parcă eram copiii lui.”
Pe lngă un bun dascăl, domnul Trandafir era şi gospodăros: „Era foarte gospodăros şi-i plăcea să facă fiecare lucru cu rnduială”, şi vroia ca şi elevii săi să fie la fel. ntr-o zi, pe cnd rnduia un car cu fn, iar copiii erau n clasă cu monitorii, dascălul primeşte o vizită neaşteptată.
    Prin caracterizarea indirectă,  prin analizarea faptelor, gndurilor, gesturilor, atitudinilor, vorbirii, frămntărilor sufleteşti, mediul de viaţă, ce apar n naraţiune, descriere şi dialog deducem următoarele fapte:
Domnul Trandafir i nvăţa pe copii să-şi respecte şi să şi iubească neamul şi ţara, la fel cum iubea şi el, i nvăţa să creadă n trecutul şi vrednicia poporului romn, i-a nvăţat lucruri de care nu-şi mai aduc aminte, dar care au ncolţit mai trziu, ca nişte seminţe bune.
Le dădea nvăţătura sufletească: „Cnd ne nvăţa cum să spunem poeziile eroice, vorbea tare şi nălţa n sus braţul drept.”  

1 Dascălul a reuşit să le strnească interesul copiilor pentru nvăţătură si citit, muzică şi pentru adevăratele valori, mai trziu ei ajungnd să iubească aceste lucruri: „Cnd trebuia cteodată, smbăta după-amiază, să ne cetească din poveştile lui Creangă, ne privea nti blnd, cu un zmbet liniştit, ţinnd cartea la piept, n dreptul inimii – şi n bănci se făcea o tăcere adncă”.
Datorită bunătăţii lui şi iubirii pe care o purtau pentru el, „… băieţii nvăţau după puterile lor” şi de teama de a nu-l dezamăgi pe prea-iubitul lor dascăl.
Era autoritar, ştia cnd să-i laude: „Brava băieţi”, dar ştia şi cnd să-i dojenească: „Măi domnule !”, aceasta fiind cea mai mare mnie a sa, dar băieţii cnd o auzeau, le venea să intre cu capul n pămnt de ruşine.
Dascălul este politicos, respectuos şi ospitalier cu străinii veniţi şi dă dovadă de bunele maniere, lăsnd deoparte munca, şi ocupndu-se de ei, neştiind cine erau acei oameni: „Mă rog, ce doriţi dumneavoastră?” , „Mă rog, domnule, dacă eşti bun şi nu te superi … cu cine am onoarea ?” , „Marie ! ia vezi ceva de răcoreală ! (…) ia şedeţi, vă rog, colea, la umbră, n cerdac …”.
Curios, că cine sunt acei musafiri, el l ntreabă pe unul din ei, că cine sunt, iar acesta i-a zis că acela era domnul ministru şi că el este inspectorul cutare, la acestea zise, dascălul dă dovadă de haz şi de simţul umorului, răspunzndu-i, mirat că cineva ar veni să-l verifice n acel colţişor al ţării: „Asta e prea-prea, şi Domnul ncepe a rde cu hohot, (…) dar cum ai socoti dumneata că am să cred asemenea lucru ? Ce are să caute ministrul aici, n sărăcia noastră ?” .
nainte de afla cine erau, Domnu’ Trandafir este rugat să ţină o lecţie. Dascălul ţine o lecţie normală, copiii dnd dovadă că, datorită domnului Trandafir, au acumulat o cunoştinţă generală bogată, iar domnul Busuioc dă dovadă de măiestrie de dascăl.
 La sfrşitul orei, străinii şi dezvăluiesc identitatea, l felicită pe dascăl şi sunt miraţi că n acel colţ de ţară, pot fi elevi aşa buni şi sunt convinşi că şcoala a meritat să fie nfăptuită.
 ntre dascăl şi copii s-a format o legătură sufletească, acesta devenind părintele şi confidentul copiilor, iar copiii au ajuns să ţină mai mult la el dect la oricine.
ntr-un timp s-a zvonit că are să-l mute pe domnul Trandafir, n altă comună peste Siret, atunci băieţii s-au strns ntr-o seară la şcoală, unii plngeau, alţii se sfătuiau, şi ntr-un trziu, s-au hotărt să meargă cu el, fiind dispuşi să renunţe la familiile lor pentru el, dar nu, el nu s-a dus nicăieri, a rămas acolo, pe pămntul unde a muncit şi a fost nmormntat.
El dovedeşte dragostea faţă de copii, prin faptul că a nu a plecat şi a rămas mpreună cu ei, n acea odaie, unde le „era cald vara şi frig iarna”. Le era băieţilor ca şi un adevărat părinte, mparte perele din curtea şcolii, mpreună cu ״fiii săi״.
    Sadoveanu, scrie această operă din recunoştinţă, respect, admiraţie, dragoste pentru părintele său, Mihai Busuioc, idolul lui n viaţă. Va fi mereu o amintire plăcută n sufletul elevilor săi, iar Mihail Sadoveanu i va fi veşnic recunoscător, fiindcă l-a nvăţat gramatica, punctuaţia şi nvăţătura sufletească, ce au alcătuit baza meseriei sale.
Domnul Trandafir poate fi comparat cu dascălul scriitorului Ion Creangă, ale cărui poveşti au fost un dar nepreţuit pentru băieţi, bădiţa Vasile, la fel şi el un model de bunătate. Barbu Ştefănescu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă şi Ion Luca Caragiale, au scris şi ei despre dascălii săi din copilărie: domnul Vucea, domnul Udrea sau Marius Chicoş Rostogan, dar aceştia erau răi.
    Titlul operei – este alcătuit din două substantive. Substantivul „Domnu’ ” este scris cu majusculă pentru că elevii l admirau şi l respectau. Apostroful indică o adresare familiară, apropiată, deoarece era ntr-adevăr apropiat copiilor. Substantivul propriu „Trandafir”indică frumuseţea sufletească (spirituală) şi delicateţea nvăţătorului, dar şi micii ghimpi ai săi: ״Măi domnule ! ״.
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica