referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Hanul ca motiv literar

Categoria: Referat Romana

Descriere:

 Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici şi Caragiale, unde se întâmplă ceva, chiar dacă în închipuirea personajelor principale, dar prin recurenţă, hanul devine o temă literară o dată cu Sadoveanu. La Caragiale şi mai ales la Slavici asistăm la un joc între real şi ireal în care obsesiile subconştiente, predispoziţia spre superstiţie şi confuzia întreţinută de o vreme potrivnică creează şi întreţin impresia supranaturalului: un subconştient apăsat de banii agonisiţi pe nedrept, la Slavici, şi un personaj atras de farmecul feminin real al hangiţei, la Caragiale...

Varianta Printabila 


1  
prof. master IULIANA CLIMA

HANUL CA MOTIV LITERAR

 . Moara cu noroc  de Ioan Slavici, La hanul lui Mnjoală  de Ion Luca Caragiale, Hanu Ancuţei  de Mihail Sadoveanu

    Hanuri presadoveniene sunt hanurile lui Slavici şi Caragiale, unde se ntmplă ceva, chiar dacă n nchipuirea personajelor principale, dar prin recurenţă, hanul devine o temă literară o dată cu Sadoveanu. La Caragiale şi mai ales la Slavici asistăm la un joc ntre real şi ireal n care obsesiile subconştiente, predispoziţia spre superstiţie şi confuzia ntreţinută de o vreme potrivnică creează şi ntreţin impresia supranaturalului: un subconştient apăsat de „banii agonisiţi pe nedrept”,  la Slavici, şi un personaj atras de farmecul feminin real al hangiţei, la Caragiale.
Hanul de la Moara cu noroc  este un loc al violenţei, al crimei şi al pierzaniei. Personajele principale ajung la concluzia că trebuie să părăsească spaţiul nchis al oraşului. Ghiţă nu-şi mai doreşte să fie cizmar, ci vrea să devină hangiu, n ciuda sfaturilor soacrei care şi-ar dori ca „omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit”. Hanul, spaţiu nchis (al liniştii şi al iubirii familiale), se deschide pentru a pătrunde n el diverşi călători, printre care şi Lică Sămădăul. Prin cinismul şi hotărrea cu care şi impune deciziile, el exercită asupra celorlalte personaje o influenţă scitoare la nceput şi apoi o dominaţie fascinantă şi nrobitoare. Intuieşte punctul slab al lui Ghiţă şi l determină treptat să cedeze dislocndu-l sufleteşte de familie şi transformndu-l ntr-un străin dominat doar de putere, de cştig.
Lică  Sămădăul exercită asupra lui Ghiţă o vrajă ameţitoare. Mai nti, Ghiţă ncearcă ascunderea legăturii cu  Sămădăul, ncălcnd astfel codul familial la care de bună seamă consimţise. Obişnuindu-se apoi cu complicitatea, Ghiţă devine ursuz, suferă de mania persecuţiei şi trăieşte o stare de anxietate cu repercusiuni dramatice asupra armoniei familiale de pnă acum. Cumpără pistoale, cini şi angajează o slugă. şi pierde sensibilitatea şi dragostea faţă de Ana, rsul lui candid devine un zgomot nefiresc. Văznd motivul alunecării sale, el i propune Anei să plece, dar n acelaşi timp realizează că e neputiincios.
Din slăbiciune, Ghiţă ajunge la duplicitate, poznd n om cinstit, dar consimţind la furturile lui Lică. Această echilibristică nu poate dura prea mult şi declinul lui Ghiţă atrage după sine şi decăderea morală a Anei şi convertirea bătrnei. Ghiţă, deşi suferă cnd Ana simte plăcerea jocului alături de Lică, nu intervine pentru că nu se poate opune omului graţie cui şi nmulţise considerabil averea. După ce-l face dependent, Lică refuză să-l ia pe Ghiţă partener, arătndu-i şi reproşndu-i slăbiciunea pentru Ana. ntărtat, Ghiţă se decide să-l piardă chiar cu  preţul propriei vieţi. Are dorinţa de a fugi din calea lui Lică, iar alteori se gndeşte să plece, chiar cu banii lui Licvă, n noaptea de Paşti. Ghiţă l demască pe Lică lui Pintea, fiind lăudat de acesta pentru tăria de caracter de care dă dovadă, folosindu-şi nevasta drept cursă pentru intenţia de a-l prinde pe Lică. Ghiţă şi ucide apoi nevasta adulteră, liniştind-o mai nainte prin declaraţia că-i e dragă şi o va omor fără s-o doară. Lică Sămădăul şi zdrobeşte singur capul de un stejar uscat şi astfel furtuna izbucnită n noaptea de Paşti coincide cu erupţia infernală a patimilor şi cu deznodămntul acestora.
 
1 n spaţiul deschis de La hanul lui Mnjoală poposesc călători cu care de cherestea, de porumb şi aici poposeşte conul Fănică n drum spre pocovnicul Iordache. Naratorul-personaj, conul Fănică, pătrunde n spaţiul nchis al hanului pentru „trei sferturi de ceas” ca să-şi odihnească buiestraşul.  n ciuda insistenţelor hangiţei, o văduvă „frumoasă, voinică şi ochioasă”, pe care unii o bănuiesc că o fi găsit o comoară”, personajul pleacă totuşi spre Popeştii-de-Sus. Părăseşte spaţiul nchis al hanului Mnjoloaii, dar e nsoţit de o iadă ce provine din spaţiul nchis al hangiţei. Vremea rea şi o mulţime de ntmplări ciudate, care-l fac pe presonaj să o suspecteze pe hangiţă de vrăjitorie, l fac să rătăcească n noapte şi să revină de unde a plecat. Revine n spaţiul nchis unde descoperă prezenţa cotoiului,  a iezii şi e cuprins de „vraja” camerei: „Ce pat!.. ce perdeluţe!... ce pereţi!... ce tavan!... tote albe ca laptele. Şi abajurul şi toate cele lucrate cu igliţa n fel de fel de feţe... şi cald ca subt o aripă de cloşcă... şi un miros de mere şi de gutui...”, nct, mărturiseşte personajul, „aş fi stat mult la hanul Mnjoloaii, dacă nu venea socru-meu, poicovnicu Iordache, Dumnezeu să-l ierte, să mă scoată cu tărăboi de acolo”. Iese din han scos de socru, dar mai revine de trei ori.
Un alt spaţiu nchis şi deschis n acelaşi timp este este hanul Ancuţei. Locul evocărilor rămne unul şi acelaşi: hanul care ne este descris n cteva rnduri de către naratorul-evocator, de unele personaje, de nsăşi Ancuţa. De fiecare dată se insistă asupra siguranţei pe care le-o oferă călătorilor: „hanul acela al Ancuţei nu era han, - era cetate. Avea nişte ziduri groase de ici pnă colo, şi nişte porţi ferecate cum n-am mai văzut de zilele mele. n cuprinsul lui se puteau oploşi oameni, vite şi căruţe şi nici habar n-aveau dinspre partea hoţilor...”. Hanul este deci de securitate şi, n acelaşi timp, un spaţiu unic. Unicitatea este dată de soliditatea zidurilor şi a porţilor, de dulceaţa vinului, de voia bună şi de ochii negri ai hangiţei, de „lumea bună care cearcă vinul nou”. Insistenţa asupra comparaţiei hanului cu cetatea nu trebuie să ne sugereze nsă un spaţiu nchis. Pe de o parte pentru că la vremea despre care se vorbeşte era „pace n ţară şi ntre oameni bună-voire.” Pe de altă parte, sfaturile ntemeiate „ncă de pe vremea Ancuţei celei de demult” sunt deschise şi ele oricui: aflnd că negustorul este „un om căruia i plac tovărăşiile”, cei de la han l invită imediat la focul lor.
Nu este vorba nsă de o deschidere doar n aceste două sensuri: unul concret şi altul spiritual, ci şi de o deschidere mult mai largă, spre zările ntregii Moldove: prin porţile ei se putea vedea valea Moldovei pnă la Ceahlău şi Hălăuca. Hanul este un spaţiu al poveştilor şi al petrecerii, precum şi unul al amintirilor. Multe din lucrurile care s-au ntmplat n vremea veche şi au obrşia, sfrşitul ori chiar s-au petrecut aici la han, pe vremea Ancuţei celeilalte sau pe vremea „bătrnei aceleia a noastre”, o străbună a Ancuţei de acum. „Tot n acest loc” se afla comisul Ioniţă cnd s-a oprit la han, Vodă Mihalache Sturza „ca să vadă ochii Ancuţei”. n apropierea hanului se afla moş Leonte cnd a văzut prima oară balaurul. Pe aceste meleaguri a avut căpitanul Neculai Isac „o ntmplare năprasnică”. La han au pus la cale Todiriţă Catană şi Ancuţa cea de demult răpirea duducăi Varvara. Aici o strămoaşă a Ancuţei l-a blestemat n faţă pe Duca-Vodă, fără să-l recunoască, şi tot aici alaiul de nuntă al duducăi Aglăiţa, n drum spre scaunul Domniei, „ a jucat ntăi o toană”.
 Răzeşi din Ţara-de-Jos şi cărăuşi din Ţara-de-Sus, negustori, ciobani şi feţe bisericeşti din toată Moldova se ntlnesc la hanul Ancuţei şi deapănă ntmplări trecute renviind o ntreagă lume apusă. Timpul şi spaţiul unei ntregi ţări sunt adunate şi ncap ntre zidurile groase ca de cetate ale hanului Ancuţei, care se află aici dintotdeauna, constituind, astfel, un simbol al permanenţei.
n Hanu Ancuţei, cnd printr-un semnal - nechezatul iepei comisului Ioniţă -  ritualul somnului este adus n atenţie, drumeţii părăsesc spaţiul ncăperii. La Slavici şi la Caragiale, sustragerea din spaţiul nchis nu poate fi dect agresivă: prin arderea hanului (la Slavici şi Caragiale), dar la Slavici soluţia extremă e precedată de post şi rugăciune.  
Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica