Gandirea

Categoria: Referat Psihologie

Descriere:

Gandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme (in sensul de dificultati intampinate in calea atingerii unui obiectiv propus)...

GANDIREA

1.   Caracterizarea gandirii

2.   Operatiile generale ale gandirii

3.   Operatiile specifice ale gandirii. Teoria lui J. Piaget

4.   Rolul imaginii in procesul gandirii

5.   Notiunea privita din punct de vedere psihologic

6.   Judecata din punct de vedere psihologic

7.   Ratiunea

8.   Rezolvarea problemelor

9.   Intelegerea

1.     Caracterizarea gandirii

         Definitie:

          Gandirea este o succesiune de operatii care duc la dezvaluirea unor aspecte importante ale realitatii si la rezolvarea anumitor probleme (in sensul de dificultati intampinate in calea atingerii unui obiectiv propus).

         Rene Decartes considera insa gandirea drept o calitate specifica spiritului, deci noi am gandi tot timpul. De fapt, marele ganditor pune semnul egalitatii intre termenii gandire si constiinta (constiinta reflexiva in special). Psihologia trebuie insa sa distinga niveluri diferite de activitate.

         Din definitie reiese ca gandirea implica o succesiune de operatii. Cand spunem succesiune nu inseamna ca actul gandirii trebuie sa dureze mult: ca si in cazul perceptiei, implicarea lor se poate realiza extrem de repede, ca si cum ar fi simultane (cand intrevad solutia ,,dintr-o data”). Alteori, rezolvarea presupune eforturi prelungite, ani de zile- aspect subliniat in descrierea actului de creatie, in care gandirea este inclusa in mod organic.

         Se pot distinge doua categorii de operatii ale gandirii: operatii generale, prezente in orice act de reflectie, si operatii specifice, in relatie cu o anumita categorie de probleme, cu un anume domeniu de cercetare.

2.     Operatiile generale

         Operatiile generale sunt: comparatia, analiza, sinteza, abstractizarea si generalizarea.

         Comparatia consta intr-o apropiere pe plan mintal a unor obiecte sau fenomene cu scopul stabilirii asemanarilor si deosebirilor dintre ele.

         De obicei, se spune ca ea ar consta in stabilirea similitudinilor si a diferentelor, insa acestea presupun analiza si sinteza, comparatia fiind doar momentul initial al reflectiei care necesita alaturarea mintala pentru a putea sa stabileasca potrivirile ori nepotrivirile.

         Analiza este separarea mintala a unor obiecte si fenomene sau a unor insusiri, parti, elemente ale lor, iar sinteza- o legatura stabilita intre obiecte, fenomene sau diferitele lor parti, elemente sau insusiri.

         Aceste operatiuni au corespondent in numeroase actiuni pe care le efectuam zilnic: alaturarea unor obiecte, descompunerea lor, combinarea lor sau confectionarea de unelte. Ele sunt prezente si in psihicul animalelor superioare care pot rezolva astfel o serie de probleme.

         Celelalte doua operatii nu le mai gasim decat la fiintele umane.

         Abstractizarea este o analiza a esentialului, izolarea pe plan mintal a unor aspecte sau relatii esentiale intre obiecte si fenomene.

Spre deosebire de analiza, in abstractizare exista constiinta unui anume aspect, apartinand la mai multe obiecte sau fenomene, chiar unei clase intregi.

         Generalizarea se caracterizeaza ca fiind operatia prin care extindem o relatie stabilita intre doua obiecte sau fenomene asupra unei intregi categorii.

Se vorbeste insa de generalizare si atunci cand includem un dat particular intr-o clasa mai larga de obiecte, fenomene sau insusiri.

3.     Operatiile specifice ale gandirii. Teoria lui Jean Piaget

         In tratatul sau de logica, Edmond Goblot se refera in mod explicit la importanta unor actiuni mintale. Astfel, in capitolul referitor la rationamentul deductiv, el scoate in evidenta sterilitatea silogismului a carui concluzie nu aduce nimic nou fata de premize. Progresul gandirii, arata el, presupune efectuarea unor actiuni mintale si a unor acte de constatare a rezultatelor obtinute.

         Despre rolul actiunilor mintale a scris mai intai psihiatrul si psihologul Pierre Janet, in urma caruia Jean Piaget a dezvoltat un mare ciclu de investigatii experimentale concludente.

         Pierre Janet a descris numeroase ,,conduite” caracterizand diferite situatii in care intervine gandirea. Pornind de la aceste idei, J. Piaget a izbutit sa demonstreze ca actiunile mintale, operatiile specifice gandirii provin din interiorizarea treptata a unor actiuni pe care copilul le face mai intai in mod real, in practica de fiecare zi. O data formate, operatiile asigura gandirii o mai mare mobilitate si plasticitate. Exista avantaje evidente in ,,a experimenta” mai intai in plan mental: se face economie de timp, de materiale, nemaiincercand experiente ce nu au sorti de izbanda, dar mai ales putem realiza o mare variatie de proceduri, care inlezneste descoperirea esentialului, lucru evidentiat de multe cercetari (P. Galperin- Rusia).

         Gandirea abstracta se desfasoara de obicei sub forma de controversa imaginata, sprijinita, din cand in cand, pe evocarea unor fapte sau fenomene concrete. Pana a ajunge la acest nivel de gandire exista o evolutie indelungata si plina de complicatii, descrisa de J. Piaget pe baza numeroaselor convorbiri si experimente efectuate cu copii de diferite varste. El imparte procesul gandirii in mai multe etape (J. Piaget, 1965).

         Prima etapa, de la nastere la 1an si 6 luni (sau 2 ani), e caracterizata ca fiind una senzorio-motorie, intrucat gandirea are loc numai in planul actiunii concrete si are la baza combinarea de scheme de actiune care vor servi drept substructuri ale unor structuri operatorii si notionale ulterioare. Importanta acestui schematism senzorio-motor pentru formarea viitoarelor operatii se verifica, intre altele, prin faptul ca la copiii nascuti orbi, studiati sub acest raport de Y. Hatwell, insuficienta schemelor de pornire cauzeaza pana la adolescenta o intarziere de 3-4 ani si mai mult in ceea ce priveste constituirea celor mai generale operatii, in timp ce copiii deveniti orbi mai tarziu nu prezinta un decalaj atat de mare.

         Intre 1 an si 6 luni (sau 2 ani) si 4 ani se manifesta gandirea simbolica. Acum copilul intelege simbolul: in jocul cu subiect el considera un scaun drept un automobil, un bat ca fiind o pusca etc., dar nu are clara constiinta existentei unor clase de obiecte similare. Functia simbolica permite astfel inteligentei senzorio-motorii sa se prelungeasca in gandire, astfel incat in tot cursul acestei a doua perioade, gandirea inteligenta ramane pre-operatorie.

         A treia faza este aceea a gandirii intuitive: de la 4 la 7-8 ani. Acum el e capabil sa stabileasca unele relatii intre fenomene pe care le percepe direct, dar se loveste de multe dificultati caracteristice, care i-au permis lui J. Piaget sa infirme pozitia kantiana ce sustine apriorismul unor categorii. Astfel, la aceasta varsta, prescolarul nu are ideea de conservare a substantei,decurgand din principiul identitatii.

         De la 7 la 11-12 ani se vorbeste de stadiul operatiilor concrete. Acum observam prezenta ideii de conservare si apar operatiile reversibile in gandire. Totusi, daca in fata unor situatii concrete, percepute de el, poate solutiona o serie de probleme destul de dificile, in cazul problemelor abstracte, pe planul verbal, copilul se poticneste, nu mai poate rationa corect.

         Abia in ultima faza, dupa 11-12 ani, gandirea se poate desfasura exclusiv pe planul vorbirii interioare si primeste o extrema plasticitate. J. Piaget vorbeste de faza operatiilor formale. Acum se dezvolta si capacitatea ,,discutiei imaginate”, a posibilitatilor inlantuiri de rationamente sprijinite pe argumente pertinente.

4.     Rolul imaginii in procesul de gandire

         Imaginile au un rol important in primele faze ale formarii gandirii. Ele intervin mai ales sub forma unor actiuni imaginate. Sprijinul cel mai important al gandirii il constituie activitatea de vorbire, limbajul. Acesta devine o activitate insolubil legata de gandirea abstracta, care este, in mare masura, o discutie imaginata. Desigur, cuvintele sunt un fel de imagini: auditive, kinestezice, vizuale, dar sunt ferm cristalizate si se succed in virtutea sensului logic si nu datorita legilor asociatiei.

5.     Notiunea privita din punct de vedere psihologic

         A.Categorizarea. Creierul are o tendinta de unificare, de grupare a stimulilor. Ea este solicitata de nevoile adaptarii, ale vietii si e posibila datorita gandirii. Gruparea se realizeaza mai intai intre obiectele ce servesc aceluiasi obiectiv. O categorie nu trebuie insa confundata cu un concept, realitate mult mai complexa, desi ea poate conduce, treptat, la formarea lui.

         Unul din rezultatele importante ale categorisirii il reprezinta formarea de scheme cognitive, care grupandu-se formeaza structuri ample. Schemele cognitive constau in structuri generale de informatii, activate imultan, corespunzand unor situatii complexe din realitate (Miclea, M.).

         Schemele cognitive simplifica enorm perceptia si interpretarea situatiilor, cat si organizarea comportamentului nostru zilnic. Rolul fundamental il are insa un alt mod de grupare decat cel dictat de utilitatea practica si comportamentul obisnuit, anume gruparea obiectelor si fenomenelor dupa criterii esentiale. Are loc formarea de retele semantice si de notiuni.

         B.Notiunile. La animalele superioare, orientarea lor in mediul ambiant se efectueaza cu ajutorul imaginilor si al schemelor cognitive. Omul, folosind limbajul, utilizat conform unor prescriptii sociale, realizeaza abstractizari, adica sesizarea unor serii de relatii esentiale. Acestea sunt denumite relatii semantice. Cristaliarea unor serii de relatii semantice in jurul uni cuvant duce la aparitia notiunilor.

         Ed. Goblot afirma ca notiunea este o posibilitate de a formula numeroase judecati cu privire la o clasa de obiecte sau fenomene.

Astfel, putem spune ca o notiune este un mijloc de a stabili enorm de multe legaturi cu alte notiuni, impresii, amintiri privind tot felul de obiecte, fenomene, insusiri alelor, relatii in care exista constiinta a ceea ce este particular si ceea ce e general.

         C.Formarea notiunilor este initial in stransa relatie cu experienta, cu organizarea si cu complicarea schemelor, cu formarea de relatii semantice. E un proces de lunga durata, greu de abordat pe cale experimentala. Dar, la adult, unde e formata memoria semantica, unde exista zeci de mii de notiuni ierarhizate, dobandirea unui nou concept este mai usoara: e suficient ca noul termen sa fie pus in relatie cu cateva notiuni bine cunoscute, pentru ca el sa fie bine inteles.

6.     Judecata din punct de vedere psihologic

         Judecata este o asertiune (Ed. Goblot), adica afirmarea sau negarea unui raport. Ea presupune o generalizare si o analiza, intrucat asertiunea vizeaza un aspect al subiectului si, totodata, o sinteza, prin relatia stabilita cu o anume categorie.

         Psihologia observa mai intai ca judecata constituie la origine un act social.

         Judecata adevarata, act de gandire, este bazata pe o convingere intemeiata rational. R. Descartes scria: Actiunea gandirii prin care credem un lucru este diferita de aceea prin care cunoastem ca-l credem. Aici se reliefeaza specificul constiintei reflexive de a putea cunoaste si verifica actele gandirii proprii. Intr-o judecata, eu am constiinta unor temeiuri pe baza carora fac o afirmatie. Daca e nevoie, pot enunta aceste argumente rationale.

         Orice judecata este un act voluntar. Intentia noastra este de a informa sau de a influenta o persoana. Convingerea presupune adeziune si exprimarea ei implica un act de decizie, precedat uneori de o deliberare explicita, act care presupune reflexiune, analiza situatiei, a posibilitatilor de interpretare a ei, a consecintelor unei decizii.

7.     Ratiunea

         Asa cum notiunea implica nenumarate judecati, si o judecata poate fi concluzia explicita a unor rationamente. Prin rationament intelegem acea forma de gandire in care, pornind de la una sau mai multe judecati, obtinem o alta judecata.

         Sunt mai multe feluri de rationamente. In afara de cel prin analogie, laudat de J.Stuart Mill, avem rationamentul deductiv, desfasurat pe planul verbal-abstract si in care concluzia decurge cu necesitatea din premise.

Foarte important este si rationamentul inductiv, cand de la judecati particulare, de la o serie de fapte, ajungem la concluzii generale. In toate cazurile, intervin multiple judecati, unele in concordanta, dar intre altele exista contradictii.

         Ratiunea este constituita din principiile bine cunoscute ale gandirii: principiul identitatii, al noncontradictiei, al tertului exclus si al ratiunii suficiente. Sunt cele mai generale legi ce guverneaza rationamentul, asigura logica si caracterul convingator al unei demonstratii.

8.     Rezolvarea problemelor

         Daca valoarea (corectitudinea) unui rationament constituie obiectul de studiu al logicii, descrierea mecanismului prin care gandirea progreseaza pana la solutionarea problemei reprezinta principala preocupare a psihologiei gandirii. Este foarte dificil, fiindca procesul e complex, se desfasoara aproape numai pe plan mintal, si inconstientul intervine din plin, ca si in cazul imaginatiei.

         Nu intotdeauna solutia poate surveni exclusiv printr-o restructurare a perceptiei initiale. Asa cum a demonstrat Ed. Goblot, in multe cazuri se cere o transformare a figurii, a expresiilor, a situatiilor, efectuarea unor actiuni mintale, a unor operatii.

         Imaginarea unor operatii corespunzatoare este cheia succesului in asemenea probleme. In general, solutionarea problemelor presupune:

a)     o analiza a datelor;

b)    o analiza a scopului, a situatiei finale;

c)     transformarea acestor date- operatiile implicate.

         Aceste operatii sunt calificate ca ,,operatori”. Un operator poate fi o actiune fizica urmarind transformarea situatiei date sau poate fi o actiune mintala, o operatie cognitiva transformand o cunostiinta in alta. In fiecare domeniu exista operatori specifici. Un specialist cunoaste un numar mare de operatori si incearca utilizarea lor. In problemele dificile e nevoie de combinarea sau chiar modificarea lor esentiala, pornind de la analiza datelor concrete ale problemei. Aici intervine imaginatia- functie cu pondere evidenta in rezolvarea problemelor.

         Rolul imaginatiei este evident in cazul procesului de solutionare a problemelor si mecanismul psihologic al acestei functii fiind prea putin cunoscut, nici demersul gandirii nu este inca elucidat, decat in cazul unor probleme facile, cand sunt suficienti algoritmii bine cunoscuti. Reiese necesitatea unei plasticitati intelectuale, a unor scheme usor modificabile, susceptibile de noi structurari. Este evident rolul operatiilor intelectuale reversibile, al capacitatii de dezbatere pe plan mintal, al ipotezelor.

         Certa este marea insemnatate a variatiei experientelor, informatiilor si a necontenitei prelucrari pe plan mintal a observatiilor, supozitiilor.

9.     Intelegerea

         Intelegerea este un rezultat, partial sau final, al unui proces de gandire. Ea consta in stabilirea unor relatii importante intre ceva necunoscut si ceva dinainte cunoscut. Exista o intelegere nemijlocita, directa, bazata pe o experienta repetata anterior si intelegerea mijlocita, cea care se obtine in urma unor eforturi actuale de gandire, eforturi de scurta durata, ori, dimpotriva, dificile, solicitand timp indelungat.

         Intelegand diferite obiecte, fapte, fenomene stabilim acel vast sistem organizat de legaturi, ducand la memoria semantica, la formarea de retele semantice, la sistemul ierarhizat al notiunilor care inlesnesc intelegerea de noi situatii si solutionarea unor probleme complexe.

        Bibliografie:

              Andrei Cosmovici- ,,Psihologie generala”, Editura Polirom, Iasi, 1996

              Jean Piaget           - ,,Psihologie si pedagogie”, Editura Didactica si Pedagogica,                         Bucuresti, 1972