referat, referate , referat romana, referat istorie, referat geografie, referat fizica, referat engleza, referat chimie, referat franceza, referat biologie
 
Astronomie Istorie Marketing Matematica
Medicina Psihologie Religie Romana
Arte Plastice Spaniola Mecanica Informatica
Germana Biologie Chimie Diverse
Drept Economie Engleza Filozofie
Fizica Franceza Geografie Educatie Fizica
 

Tranzitia de la comunism la democratie

Categoria: Referat Istorie

Descriere:

În cazul acestor ţări, putem, de asemenea, vorbi despre primul, al doilea sau al treilea val al democraţiei, adică despre tranziţia dinspre autoritarism spre democraţie şi despre problemele consolidării democraţiei, la fel ca în cazul democraţiilor liberale de tip occidental fără a ne referi la acelaşi lucru!”...

Varianta Printabila 


1


`



          PRIMUL RAZBOI MONDIAL



Primul război mondial, cunoscut şi ca Marele război, Războiul naţiunilor sau Războiul menit să pună capăt războaielor, a fost un conflict la scală mondială desfăşurat ntre august 1914 şi 11 noiembrie 1918. Denumirea Primul război mondial nu a fost folosită dect după 1939, după izbucnirea celui de-al doilea război mondial, pnă atunci fiind cunoscut ca Marele război sau Războiul mondial. Combatanţii războiului au fost Aliaţii şi Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a mobilizat atţi soldaţi şi nici nu a implicat attea părţi n cmpul de luptă. La sfrşitul său, războiul a devenit al doilea conflict n lista celor mai sngeroase conflicte notate de istorie (după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai trziu nsă, cel de-al doilea război mondial va face şi mai multe victime.
Primul război mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcnd ncetarea finală a absolutismului monarhic n Europa. Patru imperii au fost doborte: cel German, cel Austro-Ungar, cel Otoman şi cel Rus. Cele patru dinastii ale lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman şi Romanov, care au avut rădăcini ale puterii ncă din timpul cruciadelor, au căzut după război.
Eşecul de a rezolva crizele postbelice a contribuit la ridicarea fascismului n Italia, nazismului n Germania şi la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. Războiul a catalizat Revoluţia bolşevică, cea care avea să inspire mai trziu revoluţii comuniste n diferite ţări, precum China sau Cuba, şi să creeze baza pentru Războiului rece dintre Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii. n est, căderea Imperiului Otoman a pavat calea spre democraţia modernă a statului succesor, Turcia. n Europa Centrală s-au născut state noi, precum Cehoslovacia sau Iugoslavia, iar Polonia a fost recreată.
                                                                     


Cauze

       Pe data de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiduce al Austriei şi moştenitor al tronului Austro-Ungariei, a fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student srb bosniac. Acesta a făcut parte dintr-un grup de cincisprezece asasini, susţinuţi de Mna Neagră, o societate secretă fundată de naţionalişti pro-srbi, cu legături n armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care exista deja n Europa. n timp ce la Sarajevo aveau loc rebeliuni, n urma decesului arhiducelui, acestea au fost animate de minoritatea srbă. Deşi acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru primul război mondial, cauzele reale ale războiului merg mai n urmă, n reţeaua complexă al alianţelor şi contrabalansărilor care s-au dezvoltat ntre diferite puteri europene, n urma nfrngerii Franţei şi a formării statului german sub conducerea lui Otto von Bismarck n 1871.    
Motivele primului război mondial reprezintă o problemă complicată; sunt mulţi factori care au intervenit. Cei mai importanţi pot fi consideraţi: naţionalismul, disputele anterioare nerezolvate, sistemul de alianţe, guvernarea fragmentară, ntrzieri şi nenţelegeri n comunicaţia diplomatică, cursa narmărilor, etc.







Primele Bătălii

Unele din primele acţiuni ale războiului au avut loc departe de Europa, n Africa şi n Oceanul Pacific. Pe data de 8 august 1914, un contingent mixt compus din unităţi franceze şi britanice au atacat protectoratul Togoland. Pe data de 10 august, forţe germane din Namibia au atacat Africa de Sud. Noua Zeelandă a ocupat Samoa germană pe data de 30 august, 1914, şi pe data de 11 septembrie, forţa australiană, Australian Naval and Military Expeditionary Force a aterizat pe insula Neu Pommern, care era o parte a Noii Geuinea. Pe parcursul unor luni, forţele Antantei au acceptat capitularea mai multor unităţi germane n Oceanul Pacific. Lupte crncene au continuat pe teritoriul Africii, pe parcursul ntregului război.
n Europa, Germania şi Austro-Ungaria au suferit dificultăţi de comunicare despre intenţiile exacte ale celor două armate aliate. Iniţial, Germania garantase că o să susţină invazia Austro-Hungară a Serbiei, dar interpretările acestei decizii variau. Liderii Austro-Ungariei credeau că Germania va apăra flancul lor nordic contra Rusiei, nsă Germania planificase ca Austro-Ungaria să-şi concentreze forţele contra Rusiei, astfel nct Germania să poată lupta contra Franţei pe frontul de vest. Această stare instabilă a forţat armata Austro-Ungară să-şi diminueze rezervele n sud, pentru a ntlni forţele ruse la nord. Armata srbă, venind dinspre sudul ţării, s-a confruntat cu armata austriacă n Bătalia de la Cer pe 12 august, 1914.
Srbii au ocupat poziţii defensive contra austriecilor. Primul atac a avut loc pe 16 august, ntre elemente ale diviziei XXI Austro-Ungară şi elemente ale Diviziei Combinate a Serbiei. Lupta a avut loc noaptea şi nici un oponent nu s-a evidenţiat pnă ce Stepa Stepanovic nu a regrupat forţele srbe. Trei zile mai trziu, forţele austriece s-au retras peste Dunăre, după ce au suferit pierderi de 21.000 de morţi şi răniţi, n timp ce Serbia de doar 16.000. Acest punct a marcat prima victoria a aliaţilor n război. Austria nu a putut să-şi atingă imediat scopul - să elimine Serbia, şi astfel devenise necesar pentru Germania să păstreze soldaţi pe două fronturi.
Planul Germaniei pentru război (numit Planul Schlieffen) consta dintr-un atac rapid şi distructiv contra Franţei, astfel nct Germania să-şi poată transfera forţele pe frontul de est, contra Rusiei (care se mobiliza mai lent). n loc de o invazie directă a Franţei dinspre est, strategii germani considerau că era mai prudent să atace Franţa dinspre nord. Pentru a proceda astfel, armata germană trebuia să treacă prin Belgia. Germania a cerut dreptul de trecere de la guvernul Belgiei, cu promisiunea că, dacă acesta va consimţi, vor trata Belgia ca pe un aliat al Germaniei. Cnd Belgia a refuzat propunerea, Germania a invadat Belgia şi armata germană a nceput să treacă prin Belgia, dupa invazia Luxembourgului.
Armata germană a ntlnit rezistenţă la forturile de lngă oraşul belgian Lige, cu toate că elementele principale ale armatei continuau să se mişte rapid nspre Franţa. Marea Britanie a trimis un contingent numit British Expeditionary Force n ajutorul Franţei, care a mers direct nspre Belgia. Primul soldat al Imperiului Britanic, care a fost ucis n război, a fost John Parr, pe data de 21 august, 1914 lngă Mons. Iniţial, germanii s-au bucurat de un mare succes n Bătălia Frontierelor (14-24 august 1914).
Totuşi, din pricina ntrzierilor cauzate de rezistenţa forţelor belgiene, franceze, şi britanice, mobilizarea neaşteptat de rapidă a Rusiei, şi obiectivele lor prea ambiţioase, planurile germane au fost dejucate. Rusia a atacat Prusia Răsăriteană, atrăgnd forţe germane destinate frontului de vest. Germania a nvins Rusia ntr-o serie de lupte care sunt cunoscute sub denumirea de Bătălia de la Tannenberg pe 17 august-2 septembrie.
Această diversiune a intensificat problemele mişcării lente ale forţelor germane, care nu erau anticipate de generalii germani, şi a permis forţelor franceze şi britanice să oprească avansarea forţelor germane nspre Paris la Prima Bătălie de la Marne n septembrie 1914). Astfel, Antanta a forţat Puterile Centrale să se lupte pe două fronturi.
Armata germană s-a luptat pnă ce a obţinut o poziţie defensivă favorabilă n Franţa şi a eliminat din război cu 230.000 mai mulţi soldaţi francezi şi britanici dect a pierdut ea nsăşi, n lunile august şi septembrie. Totuşi, incompetenţa sau timiditatea unor ofiţeri ca Ludendorff, care a procedat incorect transfernd forţe din dreapta, pentru a proteja Sedan, au anihilat şansa Germaniei de a obţine o victorie rapidă.




nceputul Războiului pe Frontul de vest

Progresele n tehnologia militară au nclinat balanţa pe cmpul de luptă n favoarea apărării, cauznd un număr enorm de pagube, deoarece tacticile contemporane deveniseră arhaice n noile circumstanţe. Srma ghimpată a fost utilizată ntr-un mod eficace, pentru a ncetini atacurile infanteriei; artileria, care devenise mai fatală dect n deceniul 1870], mpreună cu mitralierele, aveau un efect extrem de distructiv mpotriva infanteriei, pe un teren neted. Mulţi din ofiţerii ţărilor europene ignoraseră nvăţăturile războiului civil american şi erau de acord să accepte pierderi mari.
După succesul lor iniţial n Marne, Antanta şi forţele Puterilor Centrale au nceput o serie de manevre de ncercuire, pentru a forţa inamicul să se retragă, n aşa numita ntrecerea la mare. Forţele franceze şi britanice au descoperit rapid poziţiile defensive germane, care se ntindeau de la Lorraine pnă n Flanders. Marea Britanie şi Franţa au ncercat să treacă la ofensivă, pe cnd Germania apăra teritoriile ocupate. Tranşeele germane erau construite mai bine dect cele a duşmanilor săi: tranşeele anglo-franceze erau concepute doar ca bariere "temporare" pnă cnd forţele lor o să treacă prin liniile germane. Unii sperau că situaţia inertă va lua sfrşit cu ajutorul tehnologiei. n aprilie 1915, germanii au utilizat pentru prima oară arme chimice, deschiznd o breşă de şase kilometri n liniile aliaţilor, cnd soldaţii francezi s-au retras. Această breşă a fost acoperită de soldaţi canadieni la Ypres. Nici unul din oponenţi nu a fost capabil să iniţieze un atac hotărtor, cu toate că acţiunea germană la Verdun n 1916, şi eşecul Antantei la Somme n vara anului 1916 aproape au distrus armata franceză. ncercările franceze zadarnice de a lansa atacuri puternice şi directe contra liniilor germane, s-au terminat cu pierderi enorme pentru infanteria franceză, şi au cauzat acte de insubordonare, care au pus n pericol integritatea frontului francez după Ofensiva Nivelle n primăvara anului 1917. Noutatea revoluţiei ruse a intensificat sentimentele socialiste. Steaguri roşii au fost ridicate şi, cu mai multe ocazii, a fost cntată [Internationale|Internaţionala]].
Pnă la sfrşitul rebeliunii, au participat la aceasta ntre 30.000 şi 40.000 de soldaţi francezi. Pe parcursul perioadei 1915-17, Imperiul Britanic şi Franţa au suferit cu mult mai multe pierderi dect Germania, nsă ambele părţi au pierdut milioane de soldaţi din cauza rănilor şi a bolilor.

                


1 Dimpotrivă, Alina Mungiu-Pippidi, ale cărei analize de ţară publicate lunar n cadrul Programului pentru dezvoltare al ONU reflectă bine starea actuală a vieţii politice şi economice romneşti, incluznd aici şi imaginea ţării, pe care guvernul Romniei şi o parte a elitei spirituale romneşti doresc s-o sugereze, s-o proiecteze ntr-afară, constată  tot pe baza unor evenimente politico-economice conjuncturale  că, după alegerile din noiembrie 2000, lucrurile au evoluat substanţial n ţară şi că tranziţia politică se apropie de sfrşit. După Alina Mungiu-Pippidi, “8 noiembrie 2001, cnd Ion Iliescu a organizat un banchet n palatul prezidenţial n onoarea regelui Mihai, care mplinea 80 de ani, poate fi privit ca momentul ncheierii oficiale a tranziţiei. Politica de asociere la guvernare a UDMR, att la nivel central, ct şi pe plan local, cvasianularea contradicţiei de tipul comunist-anticomunist, care mpărţise att de marcat elita politică romnească n perioada anterioară, consensul pe cale de a se constitui n aşa-numita problemă a restituţiei şi n ceea ce priveşte privatizarea coloşilor industriali asemănători Combinatului de la Galaţi constituie de bună seamă tot attea indicii că democraţia formală e acum consolidată n Romnia.”  Dar  adaugă Alina Mungiu-Pippidi  mai rămn multe de făcut n ceea priveşte democraţia substanţială.
Să vedem  ce spun cifrele despre opţiunea antidemocratică a populaţiei. 13% din cei chestionaţi ar dori ca ţara să fie guvernată de militari; 18% snt de părere că ar trebui readus regimul comunist; 19% ar fi de acord ca parlamentul să fie nchis şi partidele politice interzise; 30% cred că ar fi mai bine ca ţara să fie guvernată de un lider cu mnă forte, capabil să ia decizii rapide, fără parlament şi alegeri; n sfrşit, 59% din cei chestionaţi şi-ar dori un guvern de unitate naţională n care oamenii cei mai capabili şi mai bine pregătiţi să-i nlocuiască pe politicienii aleşi. Această din urmă opinie  majoritară  apare sprijinită şi de alte două date: după părerea a 51% din cei chestionaţi ntre clasa politică romnească şi restul romnilor există un conflict iar 62% cred că răspunderea pentru falimentul tranziţiei revine guvernelor incompetente. Aceste cifre arată cu limpezime că Romnia a obţinut rezultate importante, deşi pe anumite planuri a avut şi serioase eşecuri sau că per total mai sunt ncă multe lucruri de făcut pentru ca democraţia procedurală romnească să devină o democraţie substanţială.
“Nu n America Latină, fireşte, ci ntr-un regim politic care-şi află mai multe asemănări n America Latină dect n Europa Occidentală. Prelucrarea teoretică şi descrierea politologică amănunţită a acestei evidente asemănări  precum şi a diferenţelor fireşti pe care originalitatea romnească sau sud-est europeană le induce chiar şi faţă de America Latină  e o sarcină profesională care rămne ncă de realizat. Un uluitor eveniment de ultimă oră dovedeşte nsă că aici nu e vorba numai de probleme profesionale ci de depăşirea anumitor limite, a căror tolerare ar nsemna să rămnem definitiv prizonierii democraţiei romneşti originale care se consolidează vertiginous”.
Criza din decembrie 1989 nu a condus la o reforma coerenta si consecventa datorita contextului revolutionar si a faptului ca Romania avea suficiente resurse pentru a se confrunta cu dezechilibrele in primii ani ai tranzitiei: a) aproape nici o datorie externa si un nivel confortabil al rezervelor internationale; b) un nivel inalt al economisirii dublat de o structura fizica a economiei proiectata de decenii pentru a sprijini marile investitii si un consum strict controlat; c) o sursa usoara de imprumut ca, de exemplu, imprumuturile de urgenta primite de la organizatiile financiare internationale.
Pana in anul 1997, politica de tip “pornit-oprit” poate fi cel mai bine reprezentat prin ceea ce s-a intamplat in domeniul privatizarii.  Romania a aprobat primul concept al privatizarii de masa in august 1991 si  a aplicat privatizarea de masa in 1995.
Intr-o democratie, partidele politice se afla in competitie pentru voturile cetatenilor.  In acest scop, partidele isi prezinta programele electorale bazate pe diferite ideologii: liberala,  social democrata etc.  Dar, in tranzitia de la economia centralizata de plan la economia de piata, in pofida diferitelor baze ideologice, partidele politice ar fi trebuit sa ajunga la  un punct de vedere coerent si suficient de cuprinzator asupra obiectivelor si strategiilor tranzitiei economice, si aceasta  din cel putin doua motive.
 
Primul motiv se refera la existenta unor obiective certe ale tranzitiei, pietre de hotar care nu pot fi ignortate de nici un partid politic ce doreste sa infaptuiasca tranzitia  de la economia centralizata de plan la economia de piata.  Aceste obiective sunt:
•      libertatea economica prin liberalizarea activitatilor economice, preturilor , comertului, pietelor si promovarea competitiei;
•      stabilitatea economica prin  politici monetare si fiscale prudente si constrangeri bugetare severe la nivelul intreprinderilor;
•      dezvoltarea sectorului privat prin privatizare si stabilirea unui mediu care sa incurajeze afacerile mici si mijlocii, ca si investitiile straine directe;
•      schimbarea rolului statului din principalul furnizor de bunuri si servicii intr-un facilitator  si catalizator care incurajeaza si completeaza activitatile indivizilor si ale intreprinzatorilor privati.
 Al doilea motiv priveste durata tranzitiei, care este un proces pe termen lung ce acopera mai multe cicluri electorale.  Asadar, guverne diferite sprijinite de partide politice diferite  trebuie sa urmareasca indeplinirea acelorasi obiective pentru perioade de timp mai mari decat  un ciclu electoral.
 In Romania, dupa cum oricine poate observa, coerenta  si consistenta obiectivelor tranzitiei au fost pierdute intre guverne.  Majoritatea guvernelor au afirmat ca singura reforma reala este cea care a inceput cu propria guvernare.  Ca sa dovedeasca asta, fiecare guvern a risipit timp si resurse, inclusiv prin  schimbarea legilor si a reglementarilor.  Aceasta a condus la o incertitudine a mediului de afaceri care, impreuna cu slaba capacitate a guvernelor pentru elaborarea, coordonarea si aplicarea politicilor,  au transformat Romania intr-o tara  cu promisiuni si probleme perpetue.
 Se poate spune ca , in Romania, legatura dintre politicile economice ale diferitelor guverne a fost facuta de catre organizatiile financiare internationale.
 De aceea, una dintre principalele sarcini ale politicienilor din Romania este sa construiasca un punct de vedere al partidelor politice, coerent si cuprinzator, asupra obiectivelor si strategiilor tranzitiei.  Diferitele  guverne ar trebui sa construiasca pe realizarile echipelor anterioare si nu sa iroseasca luni intregi   pentru a demonstra cat de rea este situatia lasata de vechea guvernare, precum si ani de zile pentru a explica , din nou, prin greaua mostenire propriile rezultate proaste.
Bibliografie

Samuel P. Huntington, The Third Wave: Democratization in the Late Twentieth Century, University of Oklahoma Press: Norman and London, 1991.

Studiile lui Thomas Carothers (The End of the Transition Paradigm, 2002), Guillermo  O’Donnell (Illusions About Consolidation, 1996) şi ale Alinei Mungiu-Pippidi (Romania’s  End of Transition Deconstructed, 2002)

Revistea romna de ştiinte politice (Teoria democratizarii).

Michael McFaul, The Fourth Wave of democracy and Dictatorship: Noncooperative Transitions in the Postcommunist World, n World Politics, 2002, 54:2.

Larry Diamond, Thinking about Hybrid Regimes, n Journal of Democracy, 2002, 13:2.
 
Werner-Joseph Love (eds.), Liberalisation and its Consequences: A Comparative Perspective on Latin America and Eastern Europe. Cheltenham. Edward Elgar, 2000.

Duncan Light and David Phinnemore (eds.), Post-Communist Romania. Coming to Terms with Transition, Palgrave Publishers, 2001.

Referat oferit de www.ReferateOk.ro
Home : Despre Noi : Contact : Parteneri  
Horoscop
Copyright(c) 2008 - 2012 Referate Ok
referate, referat, referate romana, referate istorie, referate franceza, referat romana, referate engleza, fizica